Descoperire neașteptată! Ce au găsit muncitorii în timpul lucrărilor de renovare a Sălii cu Orgă
Sobe vechi de peste o sută de ani au fost descoperite în Sala cu Orgă în timpul renovării clădirii. Mai mult, odată ce muncitorii au dat jos tencuiala, au ieșit la iveală poduri și bucăți de pereți din cărămidă roșie.
Toate aceste elementele de arhitectură vor fi conservate, pentru a putea fi admirate de vizitatori.
Patru sobe care încălzeau întreaga sală cu orgă în secolul XX au fost găsite sub tencuiala sovietică. Acestea sunt amplasate în garderobă și pe holul de la demisolul clădirii. Constructorii spun că descoperirea a fost una neașteptată.
"Ele nu mai pot fi folosite. Vor fi conservate ca un element de arhitectură, de interior. Am văzut multe lucruri neașteptate, care de fapt ne-au creat probleme", a spus șeful de șantier Constantin Curdoglo.
În timpul lucrărilor de renovare au ieşit la iveală şi poduri de cărămidă, dar și arcuri de la uşile de altădată. Elementele au fost descoperite în sălile de repetiții ale artiștilor.
Din luna decembrie a anului trecut, muncitorii lucrează la reparația demisolului și la consolidarea temeliei.
Până în vară, constructorii trebuie să restaureze și fațada clădirii, dar și acoperișul. Între timp, ministerul Culturii împreună cu administrația Sălii cu Orgă se pregătesc să aplice pentru o nouă finanțare.
"E vorba de lucrările pe interior adică sala propriu zisă și holul central. Va fi extinsă scena, vor fi restaurate decorurile care pe parcursul anilor au căzut, vor fi restaurate fotoliile. Lucrările pe interior vor fi cu mult mai scumpe dar asta e", a spus directoarea Sălii Ludmila Zubcu.
Restaurarea clădirii Sălii cu Orgă este finanțată de Guvernul României. Valoarea creditului nerambursabil este de 1.000.000 de euro.
publika.md