1100

Die Welt: Planul lui Putin de a face rost de bani din Occident

fonduri, putin vladimir
Pe scena mondială Rusia se comportă ca o superputere, dar din punct de vedere financiar este strânsă la perete, scrie Die Welt. Acum, Moscova are un nou plan riscant. În cazul în care va funcţiona, Putin va „şunta” sancţiunile occidentale, dar dacă nu-i iese nimic, „presedintele rus va fi facut de ruşine în faţa propriului popor şi a lumii”, sustine ziarul german.

Astfel, Putin nu doar că încearcă să „submineze stabilitatea Europei cu ajutorul loviturilor aeriene în Siria”, dar, de asemenea, duce o altă luptă împotriva Occidentului: Moscova intenţionează să ocolească sancţiunile impuse împotriva sa de Europa şi Statele Unite în urmă cu doi ani. În special, Kremlinul emite obligaţiuni în valoare de trei miliarde de dolari, cu o maturitate la zece ani.

În acest scop, Rusia intenţionează să apeleze la serviciile băncilor chineze, europene şi din SUA, subliniază publicaţia.

În cazul în care împrumutul va avea succes, Occidentul va suferi o lovitură. Sancţiunile actuale nu interzic băncilor să participe la licitaţii pentru împrumuturi, adica pot oferi credite Rusiei, deoarece lista de sancţiuni nu vizează statul în sine, ci anumite companii individuale de stat. Dar Putin se poate împrumuta şi aduce dolari în ţară, pe care apoi să-i împartă firmelor aflate sub interdictie. Şi în ciuda tuturor avertismentelor lansate de Washington, băncile de investiţii studiază oferta rusă, noteaza publicatia.

Potrivit Die Welt, „pentru UE şi SUA acest lucru ar însemna un eşec politic”. Băncile occidentale vor finanţa statul rus – „un semnal mai fatal nici că exista”. În cazul în care Rusia reuşeşte cu o astfel de manevră sa atragă fonduri, sancţiunile devin practic lipsite de sens, spune autorul articolului. 

Rusia este extrem de dependentă de dolar, subliniază ziarul german. Din cauza preţurilor scăzute la petrol, plata serviciului datoriei devine o mare problemă pentru multe întreprinderi ruseşti. Conform previziunilor ziarului, situaţia va deveni ameninţătoare nu mai târziu de 2017 – atunci când vine scadenţa la mai multe credite, iar companiile de stat din Rusia nu mai au bani, făcând coadă la sursele Fondului de rezervă al guvernul.

Prin urmare, „planul lui Putin” nu este lipsit de riscuri, spune Die Welt. În cazul în care acest plan eşueaza, dificultăţile financiare ale cele mai întinse ţări din lume vor fi şi mai acute, iar solvabilitatea acesteia va scădea până în pragul falimentului. Potrivit lui George Soros, unul dintre cei care a prognozat falimentul Rusiei, din cauza presiunii din interiorul ţării, Putin va îndrăzni manevre foarte riscante.

Bill Browder (de la Hermitage Capital Management) consideră că Kremlinul are mai puţin de şase luni. Daca în acest interval nu va gasi bani şi nu va eluda sancţiunile, se va rostogoli la fundul prăpastiei.

Rusia este într-adevăr într-o situaţie delicată din cauza scăderii fără precedent a preţurilor la petrol, spune ziarul german. Prin urmare, strategii sunt în suspans şi aşteaptă următoarea mutare vicleană a preşedintelui rus. În mod evident, acesta se deruleaua chiar acum, sub ochii noştri.

jurnal.md

0