1446

Senzualitatea in Muzica

концерт в кишиневе, filarmonica nationala

După succesul de anul precedent, proiectul TERAPIA PRIN MUZICĂ revine anul acesta cu o nouă ediție. Filarmonica Națională Serghei Lunchevici în colaborare cu Institutul de Neurologie și Neurochirurgie vă invită vineri, 5 februarie 2016, ora 18.00 în Sala Mare a instituției la concertul cu genericul SENZUALITATEA ÎN MUZICĂ.

Știindu-se deja despre rolul și influența majoră a muzicii asupra psihicului, emoțiilor și asupra multor structuri cerebrale ale creierului, scopul acestui proiect este de a dezvălui proprietățile și efectele terapeutice ale muzicii asupra ființei umane, emoțiile pe care aceasta le trezește în fiecare individ. În acest sens la evenimentul dat participanți vor fi deopotrivă atât muzicienii cât și publicul. Astfel fiecare spectator va primi câte un chestionar pe care va trebui să-l completeze la sfârșitul concertului. Programul muzical va include renumite creații semnate de M. Ravel, A. Marquez, D. Șostakovici, C. Gardel fragmente din opere, balete și operete celebre de W. A. Mozart, G. Puccini, G. Bizet, A. Haciaturian, M. de Falla, F. Lehár. Concertul va fi susținut de Orchestra Simfonică a Filarmonicii Naționale, prim-dirijor și director artistic – Mihail Agafița, Maestru în Artă. De asemenea vor evolua: soprana Tatiana Costiuc, solistă a Filarmonicii Naționale, Maestru în Artă, mezzo-soprana Liliana Marin, solistă a Teatrului Național de Operă și Balet Maria Bieșu, baritonul Vitalie Cebotari, solist al Teatrului Național de Operă și Balet Maria Bieșu. Vă așteptăm cu drag!!!  

info bilete: 060 879 444

источник

0