5857

Lui Putin i s-a întors norocul cu spatele

putin, noroc
Conjunctura anului 2016 va obliga Rusia să-şi adapteze ambiţiile la posibilităţilor sale, dar şi pentru asta va fi nevoie de reforme, scrie publicaţia Newsweek, citată de paginaderusia.ro.

Publicaţia recomandă o serie de măsuri care ar trebui să fie luate în Rusia, dar recunoaşte totodată că sunt puţine şanse ca sfaturile să fie urmate.

Politica actuală a Rusiei „pune în pericol ambiţiile sale în trei domenii-cheie”, în special este vorba despre bunăstarea materială, stabilitatea politică, şi influenţa externă. În ciuda faptului că Rusia pare a fi stabilă din exterior, pe fondul dificultăţilor economice pot fi văzute deja indiciile nemulţumirii printre ruşi. Deşi este ascuns de mass-media rusă, peste tot în ţară a crescut nivelul de nemulţumire socială. Anxietatea a crescut şi la nivelul elitei ruse.

Influenţa Rusiei în străinătate a început să scadă. Lucrul cel mai important de care s-a împiedicat Moscova este Ucraina. Apoi, Rusia nu a reuşit să împiedice Georgia, Moldova şi Ucraina să semneze Acordul de asociere. Totodată, Moscova a început să se confrunte şi cu reticenţa aliaţilor săi Belarus şi Kazahstan. Prima refuză să găzduiască pe teritoriul său o nouă bază a forţelor aeriene ruse, iar a doua opune rezistenţă în reformatarea Uniunii Economice Eurasiatice în bloc politic şi zona unei monedei unice.

Apoi, etnicii ruşi din ţările baltice, cei circa un milion de ruşi, nu arată niciun interes faţă de aderarea la Federaţia Rusă, remarcă publicaţia.

Rusia nu a reuşit să obţină mare lucru nici cu „turnura spre Est”, şi nici în Siria. „În toate cele trei direcţii… Rusia pierde teren” – afirmă Newsweek.

Confruntată cu realitatea, ţara a făcut câteva concesii, de exemplu a renunţat la controlul cursului rublei supraevaluate şi şi-a redus activitatea militară în partea de est a Ucrainei. Dar există mai multe alte măsuri care ar putea consolida poziţia Rusiei. Vorbim despre „retragerea totală din Ucraina, privatizarea întreprinderilor de stat ineficiente, îmbunătăţirea climatului investiţional şi dezvoltarea Comunităţii Economice Eurasiatice în vederea reducerii barierelor comerciale şi tratamentul echitabil al tuturor membrilor săi”.

În interviul cu Bild, Putin a propus normalizarea relaţiilor dintre Rusia şi Occident cu condiţia ca Occidentul „să recunoască că abordarea sa faţă de Rusia este nedreaptă şi apoi să ridice sancţiunile”.

„Aşa nu merge, – scrie publicaţia. Occidentul nu va trăda valorile sale, dar poate conveni in cazul intereselor legitime. De exemplu, Occidentul probabil nu va anula sancţiunile în vigoare asociate cu agresiunea în Ucraina, dar le va suspenda dacă Rusia va pleca din Ucraina. În plus, dacă Moscova ţine neapărat să joace un rol-cheie în procesul de pace din Siria, Occidentul ar putea să-i facă hatârul.

Dacă ambele părţi depun eforturi, dacă ambele părţi vor avea bună-credinţă în intenţia de a rezolva problemele, este posibil ca în următoarele câteva luni acordurile de la Minsk să fie îndeplinite”, adaugă Newsweek.

jurnal.md

0