3578

Trei tineri din Ialoveni fac bani "din nămeţi"! Afacerea inedită care au deschis-o pe timp de iarnă

ialoveni, trei tineri
Zăpada poate fi o afacere de succes. Dacă pentru cei mai mulţi ninsorile abundente sunt o adevărată bătăie de cap, pentru unii nămeţii sunt mană cerească.

Trei tineri din Ialoveni câştigă bani din prestarea serviciilor private de deszăpezire. Deşi afacerea este la început, rezultatele nu întârziat să apară.

Andrei Nogailîc este un tânăr originar din satul Văratic, raionul Ialoveni.

Împreună cu doi prieteni de-ai săi, au decis în urmă cu doi ani să pună pe roate o afacere inedită în Moldova. Astfel, băieţii au cumpărat trei tractoare şi un camion şi au început să ofere servicii de deszăpezire.

"Această idee a apărut în urma unor solicitări ale cunoscuților care aveau nevoie mare de servicii de deszăpezire, dar tehnica mare care există pentru deszăpezire nu putea să aibă acces la teritoriile lor", spune tânărul.

Serviciile lor sunt solicitate cel mai mult de reprezentanţii magazinelor şi diferite firme private.

Prețul pentru un astfel de serviciu variază în funcţie de dificultatea terenului.

Şi nu doar agenții economici solicită ajutorul băieţilor. Și un primar a apelat la serviciile lor pentru a debloca drumul principal din sat .

"Sunt accesibile. Nu aș spune că sunt mari prețurile. Ne aranjează, după cum lucrul este calitativ și prețurile sunt bune", a declarat Iurie Chirman, primarul satului Văratic, raionul Ialoveni.

Tinerii speră că troienele care s-au format în urma ninsorilor abundente le va rotunji veniturile şi îşi vor acoperi investiţiile făcute.

publika.md

0