704

Va fi îmbunătățit controlul asupra fabricării producţiei alcoolice

productie alcool, moldova
Autorităţile îşi propun să îmbunătăţească supravegherea şi controlul asupra fabricării producţiei alcoolice. Cabinetul de miniştri în exerciţiu a aprobat joi, 14 ianuarie, un Regulament nou cu privire la organizarea şi funcţionarea Inspectoratului de Stat pentru Supravegherea Producţiei Alcoolice, scrie IPN. 

Potrivit regulamentului aprobat, Inspectoratul urmează să asigure supravegherea şi controlul activităţilor legate de fabricarea şi circulaţia alcoolului etilic şi a producţiei alcoolice. La fel, fabricarea, păstrarea, etichetarea şi comercializarea vinului, produselor obţinute pe bază de must sau vin, a produselor secundare vinicole şi a produselor obţinute prin valorificarea produselor secundare vinicole.

De asemenea, funcţiile Inspectoratului includ controlul asupra producerii vinurilor cu denumire de origine protejată şi a vinurilor cu indicaţie geografică protejată, fabricării şi comercializarea angro a berii, precum şi marcării producţiei alcoolice, produselor vitivinicole şi a berii.

Regulamentul prevede că Inspectoratul va avea acces liber în spaţiile de producere şi stocare ale întreprinderilor care activează în domeniul fabricării şi circulaţiei alcoolului etilic, producţiei alcoolice, produselor vitivinicole şi a berii. Acesta va putea cere de la întreprinderile controlate documentele necesare şi explicaţii pe marginea problemelor legate de control şi să preleva mostre ale producţiei controlate. Inspectoratul va emite prescripţii privind înlăturarea încălcărilor depistate. La fel, instituţia va putea cere instanţei de judecată, în cazurile prevăzute de lege, sistarea activităţii întreprinderilor care produc sau comercializează alcool etilic, producţie alcoolică, produse vitivinicole şi bere.

Inspectoratului va avea un personal de 8 unităţi, iar activitatea acestuia va fi finanţată din bugetul de stat. Inspectoratului de Stat pentru Supravegherea Producţiei Alcoolice a fost creat printr-o decizie a guvernului în iunie 1995.

timpul.md

0