4353

Chișinăul va fi blocat din cauza protestelor

chisinau, restrictii
În central capitalei se anunţă restricţii de circulaţie în dimineaţa acestei zile, 13 ianuarie. Inspectoratul Naţional de Patrulare informează că restricţiile vor interveni în legătură cu organizarea a două întruniri.

Una din întruniri va avea loc în Scuarul Teatrului Naţional de Operă şi Balet „Maria Bieşu” şi va fi formată din trei coloane. Prima coloană va porni de la Centrul cultural „Gaudeamus”- str. Pan Halippa –str. Ismail- str. Bucureşti- str. Sfatul Ţării- Scuarul Teatrului Naţional de Operă şi Balet „Maria Bieşu”. Coloana  adoua va porni de la Circ - bd.Grigore Vieru- str. Mitropolit Gavriil Bănulescu Bodoni- bd. Ştefan cel Mare şi Sfânt- Scuarul Teatrului Naţional de Operă şi Balet „Maria Bieşu”. Coloana a treia va porni de la parcul industrial „TRACOM”- str. Mihai Viteazul- bd. Ştefan cel Mare şi Sfânt- Scuarul Teatrului Naţional de Operă şi Balet „Maria Bieşu”.

Cea de-a doua întrunire va avea loc în Piaţa Marii Adunări Naţionale, cu ulterioara deplasare pe str. N. Iorga 24.

În timpul întrunirilor, circulaţia rutieră va fi restricţionată pe traseele de deplasare şi redirecţionată pe străzile adiacente acestora. Conducătorii auto sunt rugaţi să circule cu maximă atenţie în zonele menţionate şi să respecte cu stricteţe indicaţiile inspectorilor de patrulare, semnificaţia indicatoarelor şi a marcajelor rutiere.

Poliţia mizează pe responsabilitatea organizatorilor şi respectarea de către aceştia a Legii 26 cu privire la întruniri şi îndeamnă toţi participanţii să-şi exercite dreptul la libera exprimare pe cale paşnică, informând polițiştii imediat ce observă un obiect suspect, persoane dubioase sau sunt martorii unei situaţii de destabilizare a ordinii publice la numărul scurt 112  sau să anunţe cel mai apropiat poliţist.

radiochisinau.md

7