4378

Un bărbat s-a „prăjit” pe interior după ce a luat „fat burners” (Foto)

lewis brawn, picior
Cazul înspăimântător al unui culturist amator din Marea Britanie „prăjit“ pe interior după ce s-a îndopat cu aşa-numitele „fat burners”. Presa din Marea Britanie a popularizat zilele trecute păţania lui Lewis Brown, un bărbat de 25 de ani care, obsedat de felul în care arată, a ajuns în pragul morţii după ce a consumat aşa-numitele „fat burners“, pilule care promit să elimine repede ţesutul adipos.

Medicii l-au „stins“ într-o cadă cu gheaţă

Nemulţumit de faptul că, deşi mergea zilnic la sală, corpul său nu se modela suficient derapid şi de mult, Lewis a început să consume mai întâi steroizi, apoi, astă-vară, a trecut la nişte pastile pe care producătorul le prezenta drept ideale pentru cei care vor să „ardă“ mai rapid grăsimea.

Numai că lucrurile au scăpat de sub control şi britanicul s-a „prăjit“ de tot pe interior, aşa cum au remarcat jurnaliştii de la „The Sun“ care i-au prezentat cazul. Temperatura corpului a urcat până la aproape 42 de grade Celsius, culturistul amator a fost internat de urgenţă în spital şi doctorii au improvizat o soluţie, introducându-l pe pacient într-o cadă cu gheaţă.
picior, lewis brawn
Lewis, care merge la sală zilnic încă de la 20 de ani, s-a zbătut o perioadă între viaţă şi moarte, iar jurnaliştii de la The Sun menţionează că, la un moment dat, medicii îşi pierduseră speranţa de a-l salva şi au chemat familia la căpătâiul bolnavului, pentru a-şi lua adio. În cele din urmă, după zile de incertitudine şi chinuri groaznice, sportivul amator – care este şi tatăl unui copil – a supravieţuit, însă doctorii au fost nevoiţi să-i amputeze musculatura de la una din gambe, deoarece muşchii, suprasolicitaţi, începuseră să moară.

ziarulnational.md

0