4465

Fosta iubită a lui Leonardo DiCaprio, super senzuală în noua campanie Agent Provocateur (Foto)

iubita, dicaprio
Cea mai recentă campanie Agent Provocateur o are drept protagonistă pe nimeni alta decât Bar Refaeli, fosta iubită a lui Leonadro DeCaprio.

Bar Refaeli a realizat o ședință foto incendiară, într-o locație rustică din Paris. Pictorialul, care poate fi considerat cu ușurință unul dintre cele mai sexy din cariera fotomodelului, a fost realizat de fotograful Sebastian Faena.
senzuala, dicaprio
Aparent, ședința foto a fost inspirată din filme precum ”Paris Texas”, ”Stealing Beauty”, ”The Virgin Suicides” sau ”Last Tango in Paris” și s-a realizat la o fermă din apropierea Parisului.

Fotomodelul de 30 de ani a demonstrat cu această ocazie că le poate face concurență oricând noilor „Îngerași” Victoria`s Secret.
dicaprio, iubita
Bar Refaeli și Leonardo Dicaprio s-au cunoscut în noiembrie 2015, la o petrecere organizată de membri trupei U2. În 2007, relația lor părea mai sudată ca niciodată, Bar reușind să-l ducă pe Leo chiar și pe meleagurile sale natale, în orașul Hod HaSharon, Israel. Din păcate, doi ani mai târziu, mai precis în luna iunie 2009, cei doi au anunțat că relația lor s-a încheiat.

În 2010, totul indica că cei doi și-au reînnoit legămintele de iubire, însă în 2011 Bar Refaeli a confirmat că s-au despărțit și că rămân prieteni, relatează okmagazine.ro.
dicaprio, senzuala
În prezent, Bar Refaeli e căsătorită cu omul de afaceri israelian Adi Ezra. Nunta a avut loc pe 24 septembrie 2015.

kankan.md

0