4517

Merg pe jos și crește contul în bancă! De ce autoritățile din Dubai îi recompensează pe cetățeni cu aur

cetateni, autoritati
Asta da răsplată pentru cetățeni! După ce îi recompensau în aur pe cei care slăbeau, reprezentanții Autorității de Sănătate din Dubai vin anul acesta cu noi oferte: cu cât mergi mai mult pe jos cu atât îți crește contul din bancă.

În Emiratele Arabe Unite mersul pe jos a devenit de curând cea mai sigură afacere din lume. După ce reprezentanții Autorității de Sănătate din Dubai au negociat cu mediul privat un pachet de recompensare a rezidenților care duc un stil de viață sănătos, s-au umplut sălile de gimnastică, relatează Gulf News. Pe lângă abonamentele gratuite la sala de forță și biletele de cinema, băncile private le oferă șansa celor care și-au depus banii să își mărească dobânda, făcând mișcare.

Fiecare client al băncii își instalează pe telefonul mobil o aplicație care numără pașii.

Din oră în oră, aplicația controlează dacă telefonul este la proprietar verificând amprenta vocală. În felul acesta nimeni nu poate trișa sistemul. La finele lunii se acumulează puncte valorice de sănătate care majorează dobânda la depozit. Rata obezității a crescut simțitor în ultimii ani în Dubai, afectând 60% din populație, relatează click.ro.

”Pentru prima oară în istoria sistemului de sănătate face ceva cu adevărat important pentru îmbunătățirea sănătății rezidenților”, a declarat dr. Haidar al-Yousuf.

Autoritățile din Dubai a elaborat un plan de recompensă a persoanelor care suferă de obezitate. În 2013 se oferea un gram de aur, la prețul de atunci al pieței, de 45$, pentru fiecare kilogram dat jos.

kankan.md

5