721

Mitropolia Moldovei vrea cât mai mulți turiști. Ce document a semnat cu Agenția Turismului

turisti, moldova
Mitropolia Chişinăului şi a Întregii Moldove şi Agenția Turismului a Republicii Moldova au semnat un act de colaborare.

Documentul a fost semnat de către ÎPS Mitropolit Vladimir și directorul general al Agenției Turismului, Iurie Carp. Acesta prevede dezvoltarea turismului religios, astfel încât să fie implicați cât mai mulți turiști în vizitarea obiectivelor religioase.

Acest eveniment vine ca o continuitate logică a unui șir de proiecte desfășurate în comun de cele două instituții, fiind totodată și un garant al colaborării prodigioase ulterioare, se arata într-un comunicat al Mitropoliei.

ÎPS Mitropolit Vladimir a dat o apreciere deosebită acestui eveniment, mulțumindu-i lui Iurie Carp pentru implicarea activă în procesul de promovare a valorilor moral-spirituale, precum și a susținerii permanente a inițiativelor venite din partea slujitorilor Mitropoliei Moldovei.

La rândul său, directorul general al Agenției Turismului a mulțumit Întâistătătorului și clericilor pentru disponibilitatea, entuziasmul și dăruirea lor, arătându-se optimist în ceea ce privește rezultatele colaborării stabilite. 

După semnarea acordului au avut loc discuții referitoare la activitățile ce urmează a fi desfășurate în viitorul apropiat.

unimedia.info

0