3182

Confirmat: Află câte instituții media audio-vizuale deține Vlad Plahotniuc

proprietar, institutie
Vlad Plahotniuc a fondat în această săptămână două firme noi: General Media Group Corp. şi Radio Media Group Inc. Pe cele două întreprinderi au fost trecute patru televiziuni şi trei posturi de radio pe care controversatul om de afaceri, le-a ascuns, de-a lungul anilor, în spatele unor companii off-shore, scrieanticoruptie.md.

Businessmanul a operat aceste schimbări odată cu intrarea în vigoare a modificărilor Codului audiovizualului prin care radiodifuzorii privaţi sunt obligaţi să declare cine sunt adevăraţii proprietari ai posturilor.

Potrivit noilor prevederi, în termen de zece zile de la intrarea în vigoare, radiodifuzorii privați au fost obligați să facă publică lista cu numele proprietarilor beneficiari şi datele privind cota lor de participare la capitalul social, lista membrilor consiliului şi numele administratorului, numele realizatorilor, producătorilor de programe sau de emisiuni.

Consiliului Coordonator al Audiovizualului a fost anunţat despre modificări de către Petru Jelihovschi, iar în şedinţa de astăzi membrii CCA au luat act. Cele patru televiziuni sunt: Publika TV, Prime TV, Canal 2 şi Canal 3.

Firmele au fost fondate la 10 noiembrie, termenul-limită prevăzut de lege. În cazul ambelor, omul de afaceri deţine cota de 100%. Companiile au acelaşi sediu: strada Ghioceilor 1 din Chişinău (pe teritoriul complexului Moldexpo), acolo unde se află şi trustul General Media Group din care fac parte televiziunile şi posturile de radio.

General Media Group Corp. este administrată de Petru Jelihovschi. Capitalul social subscris este de 42 de milioane de lei. Radio Media Group Inc. este administrată de Victoria Bucătaru, capitalul social subscris al firmei fiind de cinci milioane de lei. Obiectivele de activitate declarate ale celor două companii sunt identice: emisie pentru difuzarea serviciilor de programe pe cale radioelectrică terestră şi prin orice alte mijloace de telecomunicaţii decât cele radioelectrice terestre; activităţi ale agenţiilor de publicitate; producţie cinematografică, video şi de programe de televiziune; consultanţă pentru afaceri etc.

Cunoscut drept unul dintre cei mai bogaţi moldoveni, omul de afaceri Vlad Plahotniuc a ieşit din anonimat acum cinci ani, când a apărut la o emisiune de la Prime TV. Tot atunci s-a implicat în politică oficial, candidând pentru prima dată la alegerile parlamentare anticipate din noiembrie 2010. A ajuns în capul listei PD pe ultima sută de metri, fiind, ca şi la alegerile parlamentare de acum un an, pe locul doi. În scurt timp a ajuns prim-vicepreşedintele Parlamentului Republicii Moldova, funcţie pe care a pierdut-o în februarie 2013 după ce deputaţii comunişti, liberal-democraţi şi cei neafiliaţi au votat pentru lichidarea postului. Peste câteva luni, în octombrie, a renunţat la mandatul de deputat. „Mă retrag din Parlament pentru că vreau să dedic perioada următoare întâlnirilor cu oamenii”, a motivat, între altele, democratul.

Înainte de a se implica în politică, acesta s-a lăudat jurnaliştilor că grupul de afaceri pe care îl coordonează este implicat în managementul mai multor posturi de televiziune şi radio, acţionând şi pe piaţa agenţiilor de publicitate. El a mai spus că deţine un avion şi că hotelul „Nobil”, din centrul Capitalei, este una dintre investiţiile cu care se mândreşte. În declaraţiile pe venit depuse ulterior nu a indicat însă aceste bunuri.  Anul trecut, la Comisia Electorală Centrală a declarat că deţine doar două apartamente şi un subsol, cu o suprafaţă totală de 1.349 metri pătraţi. La fel, are patru garaje de 118 metri pătraţi unde îşi parchează cele trei Mercedesuri, două de model GL, din 2008 şi 2010, şi un S-Class din 2009. Cât despre bani, a indicat că în perioada 1 ianuarie 2012 – 31 decembrie 2013 a avut un salariu de 304.870 de lei, iar sub formă de dobândă a câştigat 12.936 de lei şi 825 de dolari. Grosul banilor, potrivit declaraţiei de venit, – 30.364.807 lei - i-a obţinut de la Prime Management SRL, indicând că deţine 100% din acţiuni. Firma a fost înregistrată în septembrie 2010, administrator fiind Cezara Salinski, prezentată anterior drept director al hotelului „Nobil”. Printre obiectivele declarate ale întreprinderii sunt administrarea companiilor holding sau consultare pentru afaceri şi management. În 2012, într-un raport financiar prezentat de Biroul Naţional de Statistică, firma ar fi avut un venit de 35.904.800 de lei din vânzări.

Potrivit ultimelor date de la Camera Înregistrării de Stat, însă, Vlad Plahotniuc deţine doar 85%, 10% îi revin lui Andrian Candu, iar 5% - Cezarei Salinski, care a rămas şi administrator.

Posturile de televiziune şi radio au fost trecute General Media Group. În iunie 2014, reprezentanţii acestei întreprinderi au cerut Consiliului Coordonator al Audiovizualului să treacă posturile de televiziune Prime, Canal 2, Canal 3 şi postul de radio Maestro FM, „ca urmare a reorganizării”, de la ÎCS Prime TV la ÎCS General Media Group. Singurul fondator al noii firme este OTIV Prime Media B.V., înregistrată în Amsterdam, Olanda (adresa: Bloemgracht 45, Amsterdam, Noord-Holland 1016 KD).

Potrivit datelor din registrele olandeze, OTIV Prime Media B.V. avea în 2011 în calitate de acţionari firmele El-Dia Corporation N.V. (Antilele Olandeze) şi OTIV Prime Holding B.V. (Olanda). Detaliile despre El-Dia Corporation N.V. lipsesc. Se cunoaştea doar faptul că firma era deţinută de către OTIV Prime Media B.V. Prime Holding B.V. se afla pe aceeaşi adresă cu OTIV Prime Media B.V. (Bloemgracht 45, Amsterdam, Noord-Holland 1016 KD) şi avea acelaşi număr de telefon - 020-4281630.

unimedia.info

3