4490

O misterioasă corporație americană în goană după petrolul și gazul moldovenesc

gaze, moldova
De câțiva ani o misterioasă corporație americană, cu sediul la Houston Texas, SUA demonstrează un interes deosebit pentru resursele naturale din Republica Moldova.

E vorba de Frontera Resources Corporation, care periodic publică articole publicitare în mass-media de la noi în care informează despre intenția de a construi un terminal LNG la Odesa, Ucraina, sau despre faptul că ar deține zăcăminte cu rezerve importante de hitrocarburi în Georgia, scrie mold-street.com.

În afară de aceasta compania depune eforturi pentru a obține dreptul de a face prospecțiuni pe cea mai mare parte a teritoriului Moldovei pentru a căuta zăcăminte de gaze de șist și petrol. În aprilie 2012, a fondat și o firmă în Moldova, Frontera Resources SRL, cu genul principal de activitate: Activități de cercetare, elaborare, prospectarea geologică.

În același timp, savanții moldoveni se arată sceptici în privința unor astfel de oferte, ținând cont de experiența din ultimii 20 de ani, când o altă companie americană Redeco Ltd a făcut prospecțiuni în sudul R. Moldova timp de 10 ani și așa și nu a prezentat date și studii privitor la rezervele de petrol și gaze.

Rezervele de gaze naturale din Moldova sunt concetrate în special în raionul Cantemir, iar cele de petrol Văleni, Cahul și sunt exploatate de compania Valiexchimp. Cantitatea de gaze care poate fi extrasă chiar acum este estimată la circa un miliard de metri cubi.

Volumul pare unul nesemnificativ și poate asigura 90% din consumul țării noastre numai pentru un an. Totuși resursele naturale rmân sub pământ, chiar dacă avem posibilități tehnice să le extragem.

unimedia.info

0