6568

Ti se rupe inima! Una dintre cele mai rare masini din lume, in valoare de 1 milion de euro a fost distrusa (Foto)

budapesta, ferrari
Unul dintre cele numai 499 de exemplare de LaFerrari a fost distrus în urma unui accident suferit pe străzile din Budapesta.

Ferrari a adoptat o politică strictă în privinţa dezvoltării celui mai puternic supercar al său, LaFerrari, pe care l-a produs în numai 499 de exemplare care au fost comandate înainte de începerea procesului de fabricaţie.

Unul dintre ele a dispărut însă din colecţia universală după ce proprietarul acestuia a avut parte de un accident serios pe străzile vecinilor maghiari, chiar în capitala Budapesta. Circumstanţele în care a avut loc accidentul nu sunt pe deplin cunoscute, însă cert este că partea stânga-faţă a suferit daune majore.
distrus, budapesta
LaFerrari beneficiază de puterea de 800 de cai ai unui motor aspirat V12 la care se adăugă un motor electric de 163 de cai putere. Preţul de listă al unui exemplar a fost de 1.3 milioane de euro, însă cei mai mulţi clienţi au optat pentru diverse personalizări care au crescut substanţial costurile de achiziţie.La începutul acestui an, Ferrari a chemat în service toate exemplarele de LaFerrari pentru înlocuirea rezervorului de carburant.
budapesta, distrus

automarket.ro

0