1152

Ghimpu și Chirtoacă au pornit „cu alai” cu primul tren Chișinău-Iași

ghimpu, chirtoaca
Prima garnitură de tren pe ruta internațională Chișinău-Iași a plecat din Gara feroviară în această dimineață, la 06.17, și va ajunge la Iași, în Gara Socola, la 10.28. Printre primii care s-au grăbit să folosească această ocazie sunt liderul PL, Mihai Ghimpu, primarul Chișinăului, Dorin Chirtoacă, precum și alți fruntași liberali, însoțiți de membrii ansamblului de muzică populară „Ștefan Vodă”.

Mihai Ghimpu a postat pe Facebook și o înregistrare video, cu o piesă interpretată de lăutari în drum spre Iași.

Printre pasageri se numără, de asemenea, ministrul Transporturilor și Infrastructurii Drumurilor, Iurie Chirinciuc, și directorul general al CFM, Iurie Topală.

Potrivit celui din urmă, pentru prima cursă s-au vândut peste 100 de bilete. Capacitatea totală a garniturii este de 265 de locuri.

Timp de o lună de la inaugurarea acestei rute, toți călătorii vor beneficia de o reducere de 20 la sută, astfel încât un bilet la clasa I-a costă 173 de lei moldovenești, la clasa II-a - 148 de lei, iar la clasa III-a - 132 de lei. La expirarea acestui termen de reduceri vor continua să beneficieze studenții din învățământul de stat și privat acreditat.

Din gara Socola, pasagerii vor fi preluați de un autobuz, care-i va aduce până în oraș.

Înapoi spre Chișinău trenul va porni la ora 17.17.

În prezent, autoritățile fac demersuri pentru a reduce din timpul călătoriei, prin instituirea unui control comun la frontieră, dar și pentru a stabili destinația finală în Gara Centrală din Iași.

Noua garnitură este dotată cu wi-fi și aer condiționat.

sursa

0