1018

Streleț și Candu cer o misiune UE pentru Justiție

strelet, europeana
Parlamentul și Guvernul solicită o misiune UE pentru evaluarea procesului de reformare a justiției.

Un demers în acest sens a fost transmis Delegației Uniunii Europene în Republica Moldova de către președintele Parlamentului Andrian Candu și prim-ministrul Valeriu Streleț.

Cei doi oficiali argumentează solicitarea prin faptul că evaluarea misiunii UE ar ajuta Republica Moldova să identifice eventualele deficiențe în procesul de reformă a justiției și să ajusteze planul de acțiuni și agenda internă de lucru.

„Ținând cont de faptul că am parcurs mai mult de jumătate de cale, iar Uniunea Europeană a susținut plenar reforma justiției în Republica Moldova, solicităm sprijinul UE pentru evaluarea procesului de implementare a Strategiei de reformă a sectorului justiției, precum și a Programului de suport a reformei justiției. Există consens și voință politică pentru a duce la bun sfârșit reforma justiției”, se arată în demersul șefilor Legislativului și Executivului.

Reforma sectorului justiției este o prioritate pentru Republica Moldova, în acest sens fiind demarată, în 2011, implementarea Strategiei de reformă a sectorului justiției pentru anii 2011-2016.

Cu toate acestea, în ultimul an s-au intensificat criticile din partea reprezentanților UE care vizează breșele în reformarea justiției moldovenești.

sursa

0