Soarta unui om al străzii care de 10 ani trăiește printre tomberoanele din capitală (Foto)

Zi de zi, cu un aparat de radio mic în sân, el se plimbă pe străzile Chișinăului în căutarea cartonului, a sticlei sau a fierului. Casă nu are, de aceea, deja de aproape 10 ani doarme unde apucă și mănâncă ce găsește prin gunoi. 

Este vorba despre un bărbat din Capitală, pe care se pare că soarta l-a pedepsit destul de rău. Majoritatea dintre noi nu observă oamenii străzii, iar cei care-i observă foarte rar se interesează cum au ajuns ei în această stare. Chiar dacă nu au un loc de trai stabil, acești oameni tot au vise și așteptări. Am petrecut câteva ore alături de acest om și am aflat povestea lui de viață.

Era aproape de miezul nopții. Pe bulevardul Dacia din Chișinău, în apropiere de „Porțile Orașului”, un bărbat căra o trăsură plină cu sticlă și carton. Acesta mergea prin mijlocul străzii, mașinile îl claxonau, dar lui părea să nu-i pese de nimic. M-am apropiat de el să-l întreb dacă nu are nevoie de ajutor. Foarte lucid, bărbatul mi-a răspuns că se descurcă singur. Atunci l-am întrebat unde duce toate acele lucruri și ce face cu ele. „Mă duc să-mi fac de-o pâine. Vine o doamnă vineri dimineața într-o curte, aici aproape și primește tot ce am strâns eu aici. Merg pe drum pentru că pe trotuar sunt multe mașini parcate și nu-mi încape „tacianca” (n. red. căruciorul), a subliniat sincer moldoveanul și a fost de acord să ne întâlnim într-o altă zi.

Bărbatul se numește Ion Carcuian, are 65 de ani și este originar din orașul Ialoveni. Ultimii 10 ani i-a trăit în stradă. El a recunoscut că mănâncă resturile pe care le aruncă oamenii la gunoi și doarme unde apucă. Nu s-a gândit niciodată că va avea așa viață, visa să devină militar și să călătorească prin toată lumea.

I-au vândut casa și l-au dus „la nebuni”

„Fratele meu mai mic a murit, iar soția lui a vândut casa noastră părintească din Ialoveni. După asta pe mine m-au dus la casa de nebuni la „Costiujeni” și așa au scăpat de cea mai mare problemă. Acolo am stat 11 ani și trei luni, după care am putut să plec. Îmi dădeau medicamente, iar eu nu vroiam să le beau pentru că am văzut că după dânsele ceilalți pacienți erau ca legumele. Mă puneau la lucru pentru că eram cel mai sănătos”, își amintește cu groază Ion.

După ce a părăsit „casa de nebuni”, unde a fost internat forțat, Ion a trăit o perioadă într-un vagon, care stătea părăsit la marginea Chișinăului. Într-o bună zi, când acesta a revenit noaptea, vagonul nu mai era acolo, iar el presupune că i l-au luat alți boschetari și l-au dus la fier uzat. Un alt loc unde s-a adăpostit câteva luni, a fost o casă părăsită, din sectorul Telecentru. „M-am dus de acolo pentru că toate lucrurile pe care le duceam dispăreau. De atunci nu am un loc stabil unde să trăiesc. Vara dorm în pădure, iar iarna mă bag în canalizări pe unde merg țevile cu apă caldă”, povestește cu lacrimi în ochi omul străzii.

În tinerețe Ion a fost căsătorit de două ori, iar cu prima soție are și un fecior. Acum acesta are peste 40 de ani, dar cu ei nu mai păstrează legătura. Știe doar că fiul său duce o viață decentă și spune că nu vrea să reapară în viața băiatului său și să-i facă neplăceri. „El a învățat foarte bine la școală. După asta a mers la universitate, s-a căsătorit, are copii și trăiește decent”, se arată mulțumit bărbatul.

„Oamenii se uită la mine cu dispreț”

Deja de 20 de ani, Ion este singur și tot singur cotrobăiește prin tomberoane. El recunoaște că „muncește” cel mai mult noaptea. „Ziua oamenii se uită la mine cu dispreț, mă alungă, mă batjocoresc. Noaptea, când toți dorm, eu caut prin gunoi în liniște, am un beculeț (o lanternă) și tot ce-i bun arunc la grămadă”, îmi spune interlocutorul meu.

De obicei bărbatul doarme ziua pentru că atunci nu-l paște niciun pericol. Noaptea însă îi este frică uneori să ațipească. „Cu nebunii nu te pui, or veni și mi-or da cu ceva în cap și s-o mântuit cu mine”, susține el agitat. În toți acești ani el a avut mai multe experiențe neplăcute. De câteva ori i-au fost furate rezervele de carton și de fier. Odată un locatar l-a lovit cu o sticlă în cap pentru că el întâmplător a nimerit în calea acestuia. Au fost și situații când ajungea la sectorul de poliție pentru că făcea gălăgie noaptea căutând prin tomberoane.

„Mă alungă ca pe un câine”

Din vânzarea cartonului și a sticlelor, Ion câștigă săptămânal câte 100-120 de lei, iar dacă este mai harnic poate face chiar și peste 200 de lei. Cu acești bani el ar putea să-și cumpere mâncare din alimentare, dar de fiecare dată când intră acolo, angajații îl alungă afară. „Ei cred că eu vin cu cerutul. Când le arăt că am bani unii mă mai lasă să-mi cumpăr ceva, pe alții nici asta nu-i interesează. Vreau și eu să mănânc o pâine proaspătă sau o bucată de cârnaț care să nu fie stricat, dar ei mă alungă ca pe un câine”, recunoaște cu tristețe moldoveanul.

Sunt totuși oameni care îl cunosc deja și îi dau de mâncare de fiecare dată când îl zăresc sau chiar îi cumpără ceva din magazin. El spune că doar așa mai mănâncă uneori zeamă sau carne. „Toată carnea pe care o găsesc în gunoi miroase urât, este stricată și n-o pot băga în gură. Sunt bucuros că au mai rămas oameni cu inimă mare în țara asta”, se arată mulțumit interlocutorul meu, se uită la cer și își face de trei ori cruce.

Totuși este un loc unde poate să-și cumpere câte ceva, pentru că o vânzătoare îl cunoaște. Atunci când nu găsește hrană în tomberoane și nici oamenii nu-i dau nimic, el își procură câte o sticlă de 2 litri de apă dulce și o franzelă. „Îmi place apa dulce cu gaze, dar n-o beau prea des că o să mi se strice dinții și apoi nici un medic n-o să vrea să mă lecuiască”, constată dezamăgit omul străzii.

Tomberoanele pe care el le răscolește foarte des sunt cele din preajma restaurantelor sau cantinelor, acolo are norocul să mănânce ceva gustos, iar uneori reușește să găsească delicatesele chiar înaintea câinilor, cei care îi fac concurență la cotrobăitul prin gunoi.

Nu consumă alcool

Chiar dacă, foarte des, găsește băuturi alcoolice, Ion recunoaște că nu pune nici gram pe limbă. „Și așa e vai de mine, dar dacă băgam în mine alcool, cred că de mult ajungeam la țintirim. Nu iubesc eu băutura asta, nu-mi place pentru că-i acră, îi iute, amară – nici nu știu ce gust are, dar nu-i bună deloc”, susține cu o față încrețită bărbatul. Toată tăria pe care o strânge, le-o dă unor amici alcoolici. Aceștia îl așteaptă dis-de-dimineață lângă tomberoane, să vadă dacă el noaptea a găsit ceva pentru ei.

Tot printre gunoaie, omul străzii își găsește și haine. Cele cu care era îmbrăcat în ziua când ne-am întâlnit, îi stăteau practic lipite de corp și erau foarte murdare. El a recunoscut că le poartă până când se rup și după aceasta își găsește altele, fără să le mai spele pe cele vechi. Moldoveanul a mărturisit că de obicei vara se spală în iaz, iarna însă acest lucru devine practic imposibil. De rasul bărbii și frizura se ocupă odată la câteva luni. De obicei, merge la o frizerie unde angajatele sunt dispuse să-l deservească gratis, iar, în schimb, el le mai ajută cu tot de ce au nevoie.

„Mai bine anonim, decât printre niște oameni atât de răi”

Din anul 2004 Ion Carcuian primește pensie de invaliditate. Aceasta constituie 65 de lei pe lună. Cu toate acestea, bărbatul nu se poate bucura de acești bani pentru că, după ce a ajuns pe drumuri, el nu și-a mai văzut documentele. Acum pensionarul consideră că banii îi primește cumnata sa. Moldoveanul în continuare nu are acte, și de aceea spune mai în glumă, mai în serios că „parcă nici nu trăiesc pe lumea asta, mai bine rămân anonim, decât să fiu printre niște oameni atât de răi”.

Deși e om al străzii, Ion știe foarte bine ce se întâmplă în țară. Permanent bărbatul poartă în sân un aparat de radio mic, de la care ascultă zilnic buletinele de știri sau muzică populară. „Timofti președinte! Filat, Leancă, Maia Sandu sau Streleț – toți sunt prim-miniștri sau dracu să-i înțeleagă ce sunt ei acolo”, se arată nemulțumit bărbatul.

De obicei el ține aparatul radio în sân Ion Carcuian a mai avut trei frați și trei surori, însă toți au plecat în lumea celor drepți. Acum, de când a rămas singur, visul său cel mare e să-și cumpere propria locuință și să-și găsească un loc de muncă. De fiecare dată când vin înghețurile, bărbatul se întreabă dacă va mai ajunge la primăvară sau nu.

Statisticile neoficiale arată că în Republica Moldova ar fi în jur de 5.000 de persoane fără adăpost. Mai mult de jumătate dintre ele sunt în Capitală.

sursa