929

Averea președintelui rus, Vladimir Putin. O să rămâi MUT de uimire ce venituri a declarat pentru 2014

bogatie, vladimir putim

Președintele Federației Ruse, Vladimir Putin și-a declarat recent veniturile. Potrivit declarației de avere, publicate pe site-ul administrației prezidențiale rusești, liderul de la Kremlin a câștigat din salariul de președinte 7.654.042 ruble.

Putin deține două apartamente: unul cu o suprafață de 77 de metri pătrați, al cărui proprietar este, și altul de aproape 154 de metri pătrați, pe care oficialul l-ar închiria. Valoarea celor două imobile nu este precizată în documentul oficial.

De asemenea, președintele rus a mai declarat două garaje de 18 metri pătrați fiecare, dar și un teren cu o suprafață de 1500 de metri pătrați.

Vladimir Putin este oficial proprietarul a trei mașini: un GAZ M-21 și un GAZ M-21-P, dar și o Niva. Totodată, liderul de la Moscova a declarat și o remorcă “Skif”.

Veniturile declarate oficial de Vladimir Putin nu coincid însă cu informațiile publicate la începutul anului în presă, potrivit cărora acesta ar fi cel mai bogat om din lume. Atunci, cofondatorul Hermitage Capital Management, Bill Browder, care a fost pe vremuri, unul dintre cei mai importanți investitori din Rusia spunea că liderul de la Moscova, Vladimir Putin, ar avea o avere estimată la 200 de miliarde de dolari.

În 2014, presa internațională a scris că averea preşedintelui rus Vladimir Putin s-ar ridica la 40 de miliarde de dolari sau chiar la 70 de miliarde de dolari, aceasta pe lângă cele 20 de locuinţe, 19 elicoptere, patru iahturi şi 43 de aeronave care-i revin în virtutea funcţiei.

sursa

1