Ucrainenii din orașul Sumî au sărbătorit "Maslenița" într-un mod inedit. Au ars efigia lui Putin
Ieri, în centrul orașului Sumî, din nord-estul Ucrainei, a fost arsă efigia președintelui Rusiei, Vladimir Putin. Sute de oameni s-au adunat pentru a sărbători "Maslenița", dar și pentru a comemora începutul ocupației Crimeii de către Rusia.
Organizatorii au aranjat cauciucuri pe o movilă de zăpadă, peste care au instalat efigia lui Putin, cu panglica Sfântului Gheorghe și simbolistica Partidului Regiunilor, căreia i-au dat foc.
Câteva sute de oameni s-au adunat în centrul orașului pentru a participa la ritual.
Potrivit organizatorului Alexandr Boico, două evenimente au stat la baza acțiunii: urmând exemplu strămoșilor lor care ardeau sperietoarea iernii, pentru a scăpa de ea, ei au decis să ardă sperietoarea lui Putin. Al doilea motiv, este începutul ocupației Crimeii de către Rusia, deoarece pe medaliile înmânate de Kremlin soldaților care au participat la anexarea Crimeii, este inscripționat începutul operațiunii la 22 februarie 2014.