805

Munteanu: Dacă Moldova se va prăbuşi într-un haos economic şi social, vinovaţi vor fi cei care resping coaliţia cu PL

PLDM şi PD au ales un final care să întrunească opera, propunând un candidat necunoscut la funcţia de premier, însă aceste manevre vor arunca ţara noastră într-o criză economică şi socială fără de precedent. Declaraţia a fost făcut de către vicepreședintele PL, deputatul Valeriu Munteanu, în timpul şedinţei Parlamentului.  

valeriu munteanu, deputatul pl valeriu munteanu

Deputatul Valeriu Munteanu se arată nemulţumit că în perioada consultărilor cu candidatul desemnat la funcţia de premier al Republicii Moldova, PL a propus o mulţime de soluţii pentru ieşirea din impas, însă niciuna dintre acestea nu a fost luată în calcul.

„Foștii colegi de guvernare au ales un final care să întrunească opera şi au propus un candidat necunoscut. Manevrele PD și PLDM vor arunca Republica Moldova într-o criză economică şi socială fără de precedent de la independență încoace. Situaţia este drastică, iar RM nu poate supravieţui fără finanţarea externă. Singura şansă ar fi fost asistenţa şi granturile din partea UE, SUA, Polonia, însă acestea nu vor veni din cauza mostruoasei coaliţii cu PCRM”, a spus Munteanu.

Deputatul liberal a mai spus că în RM sunt deja începute proiecte cu fonduri neramburasbile, însă partenerii europeni se tem de justiţia din RM şi anume din acest motiv au cerut un desemnarea unui procuror străin.

„Dacă RM se va prăbuşi în anarhie, haos economic şi social, vinovaţi vor fi cei care resping o coaliţie solidă cu PL”, a precizat Munteanu.  

Menţionăm că Parlamentul urmează decidă dacă acordă sau nu vot de încredere Guvernului, care urmează a fi condus de Chiril Gaburici.

 sursa

0