Sofia Rotaru, vacanță de lux în Maldive. A închiriat o insulă pentru toată familia
Pe fondul conflictului sângeros din estul Ucrainei, interpreta Sofia Rotaru și-a închiriat o insulă în Maldive, și-a luat întreaga familie și au mers pe meleaguri însorite pentru a se odihni o lună.
Sofia Rotaru a închiriat hotelul Shangri-La’s Villingili Resort & Spa, pe insula Villingili, unde se va afla până la finele lunii februarie, potrivit directorului artistei, Serghei Lavrov.
Interpreta și-a luat în vacanța de lux cele două surori Lidia și Aurica, cu familiile acestora, dar și pe fiul său Ruslan împreună cu nora și nepoata sa Sonia (13 ani). Drept dovadă stau pozele postate pe Instagram de fiul artistei.
Potrivit presei, opentru această vacanță exotică, Sofia Rotaru ar fi scos din buzunar 150.000 de euro.
Chiar dacă situația din Ucraina este una critică, Sofia Rotaru nu s-a implicat în discuții politice, evitând să facă declarații care ar demonstra poziția sa față de acest conflict sângeros din estul țării. Aceasta își menține poziția neutră, întrucât cele mai multe concerte le are în Federația Rusă.
Amintim că artista este de baștină din Ucraina, regiunea Cernăuți, satul Marșenița, unde este cunoscută ca Sonia, așa-i spuneau părinții, vecinii și prietenii.