2987

O familie de moldoveni au fost împușcați în Odesa

odesa, familie

Incidentul s-a produs aseară, în regiunea Odesa. Câțiva indivizi au tras într-un automobil “Mercedes-Benz” în care se afla un cuplu din Republica Moldova. După atacul armat, indivizii au urcat într-un Audi și au fugit în direcția frontierei.

Despre asta anunță serviciul de presă al Ministerul de Interne din Ucraina.

 

Soții s-a ales cu traumă grave. Bărbatul a reușit sa ajungă la un post de poliție și a anunțat oamenii legii. Victimele au fost preluate de medici, femeia însă a murit pe drum. Poliția a anunțat că indivizii au fost identificați, iar acum forțele de ordine încearcă să îi rețină.

 

Solicitat de Moldpress, șefa Serviciului de presă al Ministerului Afacerilor Externe și Integrării Europene, Ana Taban, a confirmat informația. Aceasta a declarat că atacatorii, doi bărbați de 28 și 30 de ani, au fost deja reținuți la frontieră, în punctul de trecere Cuciurgan.

 

Sursa citată a menționat pentru Moldpress că rudele celor două victime se vor deplasa astăzi la Odesa pentru a efectua formalitățile necesare de repatriere a corpului. Femeia era originară din satul Meseni, raionul Rezina, și avea 27 de ani, iar bărbatul rănit este din capitală și are 40 de ani. 

sursa

0