1106

Igor Boțan: „Referendumul găgăuz, deopotrivă, ține Republica Moldova în afara Uniunii Europene și în afara Uniunii Eur

„Referendumul găgăuz deopotrivă ține Republica Moldova în afara Uniunii Europene și în afara Uniunii Euroasiatice. Aceasta trebuie să fie clar din rezultatele acestui referendum. Și este vorba despre un joc. Mai mult decât atât, autoritățile de la Chișinău, către care se vor adresa liderii găgăuzi cu rezultatele referendumurilor, pot spune: „Foarte bine. Dar să nu uitați că pe data de 3 noiembrie, la un singur miting de susținere a vectorului european, au participat aproximativ de două ori mai mulți cetățeni decât la referendumul pe care l-ați organizat voi la Comrat”, a declarat analistul politic Igor Boțan pentru Europa Liberă.

Potrivit lui Boțan, participarea la referendum a fost o acțiune politică. “Vedem că domnul Formuzal își atribuie ideea de organizare a referendumului privind vectorul politicii externe. Și acest lucru este legat de faptul că dorește să se lanseze în campania electorală din noiembrie și vrea să nu existe un singur pol al promotorilor ideii euroasiatice, dar să existe cel de-al doilea, mai abil. Fiindcă Partidul Comuniștilor nu au reușit în revoluția lor de catifea, iată că liderul Partidului Regiunilor în sudul Republicii Moldova chiar a reușit să facă ceva real”, a spus analistul.

El afirmă că ceea ce s-a întâmplat la Comrat nu este atât de rău pentru că introduce o anumită dispersie în voturile Partidului Comuniștilor. „Cu certitudine, cetățenii din Găgăuzia vor trece prin acest sindrom al așteptărilor nerealizate, este un lucru cert. Mai mut decât atât, relațiile dintre Chișinău și Comrat s-au tensionat și implicațiile le putem ghici care vor fi. Deci lucrurile doar se vor complica. Dar, așa cum spuneam, interesul politic al liderilor de la Comrat a fost atins, Mihail Formuzal și partidul domniei sale a devenit unul din polurile de atracție, alături de Partidul Comuniștilor, în promovarea vectorului euroasiatic. Autoritățile de la Chișinău au posibilitatea să demonstreze în cele 8 luni, cât au rămas până la începerea campaniei electorale, să demonstreze că chiar au anumite succese. Este vorba despre semnarea acordurilor, este vorba despre liberalizarea regimului de vize, este vorba de un șir de proiecte de infrastructură care pot fi încă realizate. Adică pentru Chișinău, mai degrabă, aș zice pentru coaliția pro-europeană ceea ce s-a întâmplat la Comrat nu este atât de rău pentru că introduce o anumită dispersie în voturile Partidului Comuniștilor.”

Întrebat dacă unanimitatea găgăuzilor nu ar putea provoca o fisură în betonul Alianței, Boțan a răspuns că nu crede că există acest pericol pentru că “dacă ne referim la cifrele absolute, vedem că cei care au votat la referendum reprezintă un grup semnificativ de cetățeni, dar nicidecum nu poate schimba raporturile de forță la nivel național. De aceea, așa cum spuneam, mai degrabă coaliția pro-europeană ar putea avea beneficii de pe urma acestui referendum, fiindcă introduce fisuri în rândurile celor care promovează vectorul euroasiatic”.

Analistul mai spune că autoritățile de la Chișinău trebuie să ia act de rezultatele referendumului, dar să le trateze cu un fel de condescendență: am luat act, dar există majoritatea populației care își exprimă foarte clar și ferm atitudinea de suport a vectorului european. “Între timp, cetățenii din Găgăuzia, care au votat vectorul euroasiatic, vor putea beneficia de pe urma activității guvernului care promovează vectorul integrării europene”, a spus Boțan.
0