Moldovenii sunt români și punctum. CAPCANELE recensământului

În perioada 1-14 aprilie va avea loc al doilea Recensământ al populației și locuințelor din Republica Moldova.
Primul a avut loc în 2004 în perioada guvernării comuniste și a primit o notă negativă din partea specialiștilor, din cauza modului prost de organizare, dar și a rezultatelor privind apartenența etnică a persoanelor anchetate. Deși Biroul Național de Statistică (BNS) anunță că pregătirile pentru Recensământ decurg în colaborare cu experți internaționali, unele întrebări „sensibile” din chestionar lasă loc pentru interpretări.
În timpul recensământului din 2014, majoritatea cetățenilor anchetați vor completa două chestionare: 1CL (clădire, locuință) și 2P (persoană). În premieră, pentru țara noastră, respondenții vor indica în ce condiții locuiesc (dotare cu baie și WC, canalizare, mod de încălzire, energia folosită etc.). Toți membrii familiei care au vârsta de 15 ani și mai mult vor trebui să completeze chestionarele cu un pix cu cerneală albastră sau neagră. Recenzorii vor fi cei care vor merge din casă în casă pentru anchetarea respondenților. Potrivit BNS, ei vor fi selectați printr-un concurs public în a doua jumătate a lunii martie, iar numărul lor va atinge circa 9000 de persoane. Directorul general al BNS, Lucia Spoială a declarat că pentru două săptămâni de recensământ intervievatorii vor primi un salariu de 2200 lei.
Între naționalitate și etnie*
Recensământul din 2004 a provocat mari discuții mai ales la capitolul componența etnică a populației. Comuniștii au dorit să demonstreze că românii constituie de fapt o minoritate (2,2%), iar moldovenii majoritari ar fi un grup aparte (75,8%). S-au înregistrat nenumărate cazuri când recenzorii singuri completau anchetele fără a mai vorbi cu cetățenii. Modelul anchetei pentru recensământul din 2014 este mai elaborat, însă întrebarea privind apartenența etnică din nou lasă loc de discuții. Fiecare intervievat va trebui să indice „la libera declarație” ce naționalitate/etnie are. „Nu văd necesitatea să fie indicate două noțiuni: etnie/naționalitate. Nu e o diferență de sens, dar dacă cineva ar dori să facă politică, atunci e altă discuție. Ar fi corect să fie indicată o singură noțiune: ori naționalitate, ori etnie. Dacă familia este mixtă, atunci copilul are dreptul să aleagă etnia unuia din părinți. Conform tradiției, la noi se alege etnia tatălui”, ne-a spus demograful Constantin Matei. Colegul său, doctorul în demografie Valeriu Saiînsus, deja prevede cum va răspunde majoritatea cetățenilor. „E clar că mulți își identifică naționalitatea în raport cu denumirea țării. Și o disting alta decât cea care este. E un risc, deoarece când vorbim de recenzori, numai modul în care aceștia vor pune întrebarea poate să influențeze deja răspunsul”, opinează Valeriu Saiînsus.
Al cui ești? Al lui tata
La fel ca în spațiul CSI, cetățenii vor indica pe anchetă numele, prenumele, precum și patronimicul (în rusă: отчество). La recensămintele din România numele după tată însă nu este cerut. „S-ar putea să păstrăm încă tradiția sovietică cu prenumele după tată, pentru că și în 2004 s-a făcut lucrul acesta”, presupune sociologul Diana Cheianu. „Eu cred că aici e vorba de tradiție. Cred că la noi mai domină mentalitatea rusă. Și acum unii se adresează cu Vasili Ivanovici”, susține demograful Constantin Matei.
Ortodoxia este favorizată
O altă capcană se ascunde când e vorba de indicarea religiei. În ancheta recensământului din România întrebarea a fost formulată simplu „Cărei religii consideră persoana că îi aparține?”, în schimb în ancheta recensământului din Republica Moldova vor fi chiar și variante de răspuns: ortodoxă, altă religie, ateu și nedeclarată. De ce dintre toate religiile, este favorizată doar cea ortodoxă, care e de fapt un cult? „Cred că ar fi mai bine ca întrebarea să fie pusă fără variante de răspuns. Altfel, se reduce din veridicitatea recensământului. Variante propuse influențează răspunsul”, susține demograful Valeriu Saiînsus. „Trebuie să fie enumerate cele care sunt pe teritoriul Republicii Moldova. În afară de ortodoxism, nu putem să nu recunoaștem că la noi sunt și altele”, este de părere Constantin Matei. Mai mult, sociologul Diana Cheianu amintește că „întrebarea de religie este una personală și în foarte puține țări o putem găsi în fișa de recensământ”.
Până la recensământ au mai rămas două luni și jumătate. Specialiștii în sociologie și demografie au așteptări mari și își doresc ca erorile din 2004 să nu se repete, iar recenzorii să fie bine pregătiți.
COSTURI
Recensământul va costa circa 90 de milioane de lei, dintre care 51 de milioane sunt alocate din Bugetul de stat. Restul sumei vine din surse externe.
LA EST
Conform legii 90 din aprilie 2012, regiunea transnistreană nu cade sub incidența sectorului de recenzare.
Naționalitate vs Etnie
Naționalitate - apartenență a unei persoane la o anumită națiune; cetățenie. Comunitate de oameni cu limbă și cultură comună, care s-a constituit istoricește pe un teritoriu dat.
Etnie - unitate etnică, determinată în timp și spațiu, cu trăsături de civilizație și cultură (limbă, tradiții etc.) comune.
Nota redacției. Noțiunile nu au același sens. Prin urmare, ca naționalitate suntem moldoveni, dar ca etnie suntem români. Autorii anchetei de la BNS au pus însă aceste noțiuni în aceeași oală.
Ion Macovei
http://www.timpul.md/articol/moldovenii-sunt-romani-i-punctum--capcanele-recensamantului-53923.html
CINE ȘI CÂȚI vom fi după recensământul din 2014 .
În aprilie 2014, în R. Moldova se va desfășura recensământul național.
.
(RECENSĂMẤNTUL este o formă specială de înregistrare statistică de mare amploare, de obicei periodică și exhaustivă, în care culegerea datelor despre fenomenele supuse observării se face direct de către observatorii speciali trimiși la fața locului. Scopul RESENSĂMÂNTULUI POPULAȚIEI îl constituie stabilirea pe întreg teritoriul unei țări, la un moment dat, după un program unitar, după principalele sale caracteristici demografice, economice, religioase și social-culturale; sex, vârstă, stare civilă, naționalitate, limbă vorbită, nivel de instruire, ocupație, ramură de activitate etc.).
.
Ultimele două recensăminte în Moldova s-au organizat în anii 1989 (pe timpul URSS) și 2004 (pe timpul guvernării comuniste). Rezultatele recensământului din 2004 au fost contestate nu numai de experții interni, ci și de cei externi, îndeosebi la capitolul naționalitate și limbă vorbită. (Amintim în context că anume în urma acestui referendum românii din R. Moldova au devenit... „minoritate națională”).
.
Astfel, veridicitatea rezultatelor recensământului din 2004 la capitolul respectiv (naționalitate și limbă vorbită) au fost contestate de chiar preşedintele grupului internaţional de experţi care a monitorizat desfășurarea referendumului, canadianul John Kelley. Iată ce a declarat acesta după recensământ: „După încheierea recensământului, am atenţionat Biroul naţional de statistică şi opinia publică despre depistarea de către noi a unor nereguli în obţinerea de către recenzori a datelor referitoare la etnia şi limba vorbită de către respondenţi. Atunci, şapte din cele zece echipe de observatori ai CE, care au cuprins aproape toate raioanele R. Moldova, au raportat cazuri în care recenzorii încurajau respondenţii să declare că sunt moldoveni, nu români. Mai mult decât atât, chiar şi în cadrul aceleiaşi familii erau neînţelegeri la acest capitol: soţia spunea că e româncă, iar soţul o contrazicea că e moldoveancă. Astfel de cazuri au fost întâlnite într-un număr considerabil şi, prin urmare, de ele trebuiau să ţină cont specialiştii de la Statistică. Apropo, grupul nostru de experţi a atenţionat atunci funcţionarii de la respectiva instituţie să fie atenţi la calcularea, dar şi la publicarea acestor date.” Același John Kelley preciza în context că a descoperit : „cazuri în care recenzorii le sugerau respondenţilor să treacă în răspunsuri etnia de moldovean şi nu de român”.
.
Astfel, regimul comunist de la guvernare obținuse atunci ceea ce-și dorise – să-i transforme pe etnicii români, populația majoritară a R. Moldova, în minoritate națională. Așa se face că după două decenii și ceva de la declararea Independenței sale, R. Moldova nu are harta sa etnolingvistică veridică și credibilă care ar putea fi folosită în elaborarea și promovarea politicilor statale.
.
Recent a fost publicat Formularul recensământului intitulat „al populației și al locuințelor 2014”. Chiar și la o examinare fugară, Formularul ridică serioase semne de întrebare și aceste semne de întrebare apar la capitolul limbă și etnie, lucru grav și alarmant pentru o țară cu „dosarul identitar” nerezolvat.
.
Voi da un singur exemplu. În chiar capul Formularului respondenților li se solicită să-și scrie numele, prenumele și ...patronimicul (!?). PATRONÍMIC, înseamnă și „nume pe care îl poartă toți membrii unei familii” (sinonim cu „nume de familie”, și „nume dat membrilor unei familii (la unele popoare, de exemplu, la ruși) care e format de la numele tatălui cu ajutorul unui sufix social. De exemplu: Ivanov Ivan IVANOVICI. Aici patronimicul e IVANOVICI. În Legea cu privire la funcționarea limbilor, adoptată pe 31 august 1989, articolul 26 prevede foarte clar: „Numele cetăţeanului RSS Moldoveneşti de naţionalitate moldovenească constă din prenume (sau din câteva prenume) şi din nume de familie (simplu sau dublu). Numele de familie nu se schimbă după genuri, numele după tată se foloseşte fără sufix”.
.
La care realitate s-au referit autorii Formularului utilizând termenul patronimic? Ce trebuie să înțeleagă și cum trebuie să procedeze cetățeanul simplu, care habar nu are de asemenea nuanțe și subtilități?! Și mai confuză e situația în cazul ETNIEI/ NAȚIONALITĂȚII, care, fiind despărțite prin bară, apar ca sinonime totale. Ce va răspunde rusul, ucraineanul, găgăuzul la această întrebare? Dar moș Toader, din Fundătura Veche?
.
Asemenea confuzii, apărute din ignoranță sau din rea intenție, pot compromite rezultatele recensământului, situație care va fi exploatată de politicienii care nu se pot împăca cu adevărurile științifice și istorice. Deși o notă din formular ne asigură că datele recensământului „vor fi utilizate doar în scopuri statistice”, noi știm foarte bine că ele vor fi folosite în primul rând în scopuri politice.
.
Societatea moldovenească trebuie să monitorizeze cu atenție acest recensământ, fiindcă avem unele temeiuri să bănuim că și datele acestuia vor fi falsificate. O dovadă în acest sens servește și faptul că deși până la data desfășurării au rămas doar două luni de zile, guvernul nu a întreprins nimic pentru familiarizarea populației și pregătirea ei către respectivul recensământ.
.
Un articol de: Constantin Tănase
http://www.timpul.md/articol/cine-i-cai-vom-fi-dupa-recensamantul-din-2014-53922.html
.
Recensămîntul populaţiei şi al locuinţelor din Republica Moldova în anul 2014
.
Recensămîntul populaţiei şi al locuinţelor din Republica Moldova în anul 2014 ► Legea cu privire la recensămîntul populaţiei şi al locuinţelor din Republica Moldova în anul 2014 (Nr.90 din 26.04.2012)
► Hotărîrea Nr. 967 din 21.12.2012 privind acţiunile de implementare a Legii nr. 90 din 26 aprilie 2012 cu privire la recensămîntul populaţiei şi al locuinţelor din Republica Moldova în anul 2014
Chestionare
* Chestionar clădire locuință - 1CL
* Chestionar persoană - 2P
* Chestionar spațiu colectiv de locuit - 3SCL
* Chestionar 4S
.
http://www.statistica.md/pageview.php?l=ro&idc=479
.
(ATENȚIE MAXIMĂ) Recensămîntul populaţiei şi al locuinţelor se va desfăşura ÎN PERIOADA 12-25 MAI NU ÎN APRILIE
Recensămîntul populaţiei şi al locuinţelor se va desfăşura în perioada 12-25 mai curent, iar distribuirea rezultatelor provizorii ale acestuia este programată pentru luna decembrie.
Datele se conţin în programul lucrărilor statistice pe anul 2014, care a fost publicat astăzi în Monitorul Oficial, comunică MOLDPRES.
Programul mai prevede că în anul 2014 Biroul Naţional de Statistică (BNS) va efectua două cercetări noi. Acestea sînt "Mobilitatea salariaţilor şi locurilor de muncă în anul 2014" şi "Activitatea instituţiilor extraşcolare pentru copii". Prima cercetare va fi efectuată pentru monitorizarea procesului de creare a noilor locuri de muncă, iar cea de-a doua – pentru evaluarea implementării Strategiei de dezvoltare a învăţămîntului "Educaţia 2020".
BNS mai planifică includerea în anul curent a şapte titluri noi de informaţii administrative necesare pentru elaborarea datelor statistice oficiale. Acestea se referă în particular la numărul avocaţilor, al farmaciilor, statistica filmelor de lung metraj, lista localităţilor care dispun de apeducte ş.a.
REFERINȚE:
Moldovenii sunt români și punctum. CAPCANELE recensământului
CINE ȘI CÂȚI vom fi după recensământul din 2014
Recensământ 2014: Naționalitate sau etnie? O întrebare DIFICILĂ pentru deputați
Sursa: Moldpres
1 Februarie 2014
http://www.timpul.md/articol/%28atenie-maxima%29-recensamintul-populatiei-si-al-locuintelor-se-va-desfasura-in-perioada-12-25-mai-nu-in-aprilie-54572.html
Recensământ 2014: Joaca de-a moldovenii
.
Numărătoarea inversă a început. Din 12 mai în R. Moldova se desfășoară Recensământul Populaţiei şi al Locuinţelor pe o perioadă de 2 săptămâni.
Organizat o dată la 10 ani, ultimul recensământ de după Independenţă a avut loc în 2004, când s-a înregistrat o schimbare a raportului numeric între etnia majoritară şi celelalte minorităţi (80%/20%). Acest raport a adus în dezbatere şi problema identității comunității românești devenită, treptat, și mai spinoasă datorită interpretării de către regimul Voronin a art. 13 din Constituție. Astfel, populația etnicilor români a ajus să fie reprezentată de doar 2,1% din populație. Dincolo de greșelile (ne)intenționate care s-au strecurat în urma procesului de colectare a datelor, observăm totuși că cea mai mare parte a cetățenilor s-a definit atunci ca fiind moldoveni, nu români. Cauzele sunt multiple și merită a fi analizate.
În altă ordine de idei, trebuie să precizăm că recensământul este un instrument statistic ce urmăreşte doar „înregistrarea populaţiei la un moment dat împreună cu o serie de caracteristici demografice şi socioeconomice”, însă ceea ce ne interesează este miza identitară a acestuia – o dezbatere pe atât de controversată, cât și actuală dincolo de Prut.
Etnie și națiune
Dacă formularul recensământului din 2004 oferea rubrici separate pentru „cetățenie” și „naționalitate”, de data aceasta, în secțiunea a doua a chestionarului de recensământ: CARACTERISTICI ETNO-CULTURALE, conceptele „naționalitate” și „apartenență etnică” (etnie) sunt despărțite prin simbolul „/”. În acest caz, persistența cu care se insistă asupra distincției dintre „naționalitate” și „cetățenie” ne trimite la teoriile națiunii și ale naționalismului. Ori, „națiunea” nu poate fi definită cu precizie: aceasta reprezintă o constelație complexă și variată de diferite forme de comunități, de limbi, de grupuri etnice, sau de religii, însă apartenența unei persoane la o anumită națiune se identifică, cel mai ușor, prin intermediul cetățeniei. „Poporul Republicii Moldova”, așa cum apare în preambulul Constituției (1994), constituie comunitatea compusă din moldoveni (etnie) și „cetățeni de altă origine etnică”. În cazul dat, legătura contingentă a etnicității cu naționalitatea poate fi explicată prin accesul etniei majoritare la resursele statului, gestionând astfel miturile fondatoare, simbolistica identitară, profilul lingvistic oficial etc. Cu alte cuvinte, nu orice etnie poate duce la nașterea unei națiuni, dar, pentru ca o națiune să se constituie și să reziste, aceasta ar trebui să se bazeze pe un nucleu etnic (viziunea etno-simbolistă) – o logică destul de răspândită în spațiul ex-sovietic, mai ales dacă ne referim la dihotomia „naționalism vestic” versus „naționalism estic”.
.
.
Moldovenismul ca „naționalism al majorității”
Se pare că nici după aproape 23 ani de independenţă a R. Moldova, societatea nu a ajuns la un numitor comun privind propria identitate, mai mult decât atât, dosarul identitar seamănă din ce în ce mai mult cu o „cutie a Pandorei” prea periculos să o deschizi și, în același timp, prea prețioasă pentru a abandona. Se pornește de la asumpția că anume identificarea etnică a cetăţenilor moldoveni este în măsură să legitimeze sau nu continuitatea „poporului Republicii Moldova”, ceea ce în termenii lui Renan am putea numi „un plebiscit de fiecare zi”. Iată de ce fostul regim comunist, pe parcursul guvernării, a recurs la diverse tertipuri sistematice, cum ar fi: „istoria integrată”, „dicţionarul moldo-român”, „limba moldovenească din constituţie”, care au avut un scop bine determinat – instrumentalizarea politică a discursului identitar.
Mai concret, adoptarea „moldovenismului” ca proiect național a avut loc odată cu organizarea Congresului „Casa Noastră – R. Moldova” (1994), când s-a argumentat existenţa unui „popor român” şi a unui „popor moldovean”. Odată cu schimbarea elitei politice din legislativul de la Chişinău, pe steagul R. Moldova s-a adăugat un cap de bour, în preambulul Constituţiei noului stat se menţiona „statalitatea poporului moldovenesc în contextul istoric şi etnic al devenirii lui ca naţiune”, Art. 13 consemna „limba moldovenească, funcţionând pe baza grafiei latine” drept limbă de stat, menţinându-se, în acelaşi timp, bilingvismul caracteristic din perioada sovietică. Pe lângă aceasta, o bună parte a legislaţiei sovietice rămăsese în vigoare o lungă perioadă după independenţă, iar vechile acte de identitate, unde se specifica naţionalitatea de „moldovean”/„moldoveancă” (în chirilică), erau folosite în R. Moldova în paralel cu cele noi pe toată perioada independenţei, şi în baza lor, se putea, de asemenea, vota. Contextul „re-moldovenizării” regiunii poate fi înţeles mai bine dacă luăm în calcul şi una dintre slăbiciunile statului moldovenesc – etniile stabilite pe teritoriul R. Moldova atât în perioada Rusiei Ţariste, cât şi a Uniunii Sovietice. Multietnicitatea „poporului moldovenesc” a constituit formula agreată de Chişinău pentru a diminua revendicări de autonomii teritoriale pe baze etnice (vezi dosarul UTA Găgăuzia şi Transnistria). Perioada a fost marcată de eliminarea treptată a sintagmei „limba română” şi înlocuirea acesteia cu „limba de stat”, „limba oficială” sau „limba noastră” cu trimitere la titlul noului imn pe versurile poetului Alexei Mateevici, aceasta în condiţiile în care Constituţia o numea „limba moldovenească”.
.
Însă vârful aisbergului acestei bătălii identitare va fi atins după 2001, anul venirii la putere a comuniştilor moldoveni conduşi de Vladimir Voronin, când proiectul de lege numit Concepţia politicii naţionale de stat a R. Moldova, aflat și cum în vigoare, este aprobat de Parlamentul de la Chişinău (decembrie 2003). Potrivit documentului, se urmărea „promovarea politicilor social-economice şi culturale în domeniul dezvoltării şi consolidării independenţei şi suveranităţii ţării, a poporului multietnic, multicultural şi multilingv al Moldovei”. Textul trebuie privit dintr-o perspectivă politică a unui proces mai amplu de „nation building” de tip modernist, potrivit căruia statul capătă un rol principal în scenariul construcției națiunii, iar prin instituțiile sale specifice reușește să transforme societățile în națiuni. Mai concret, de acum încolo formula „națiunii” aplicată de elitele locale devine una mai complexă: vorbim de un naționalism civic, ce pivotează în jurul conceptului de cetățenie, dar care rămâne alimentat mai mult sau mai puțin de un naționalism etnic al majorității. Anume așa ar trebui să descifrăm deruta creată prin utilizarea sintagmelor „naționalitate/apartenență etnică” în actualul recensământ.
Eu (cu) cine sunt?
Cum niciuna dintre discursurile identitare și istorice nu a reușit să învingă până astăzi, iar statul moldovenesc încearcă să mențină soluția de „compromis identitar”, cetățenii moldoveni, și mai ales tinerii sunt confruntați cu o realitate mixtă și cel puțin derutantă: un stat unde se învață la școală în limba română și se predă o Istorie a Românilor ce denunță raptul Basarabiei, în timp ce autoritățile celebrează simultan pe 9 mai atât „Ziua Victoriei Uniunii Sovietice”, cât și „Ziua Europei” și unde limba de stat este în continuare moldovenească, deşi pe site-urile instituţiilor oficiale denumirea limbii se schimbă în funcţie de rezultatele alegerilor. Interogați de cei 12 000 de recenzori referitor la naționalitate/apartenența etnică, cetățenii vor fi puși în situația de a depăși dilema identitară prin apelul la actele oficiale, unde naționalitatea capătă două aspecte diferite prin intermediul sintagmelor „Republica Moldova” (pașaport) și „moldovean(că)” (certificat de naștere). Tertium non datur.
Deruta identitară poate fi ușor depistată și în cadrul recentelor sondaje: 61% din moldoveni nu sunt de acord cu afirmația că „cine vorbește limba română este român” (Barometrului Social Politic din Republica Moldova, martie 2014), iar 60% consideră că denumirea corectă a limbii oficiale în R. Moldova este „limba moldovenească” (Barometrul Opiniei Publice – aprilie 2014). Totuși, în ciuda acestor date, etnicitatea națiunii moldovenești rămâne a fi în continuare una ambiguă și controversată. Mai mult decât atât, există şi o variantă-soft a moldovenismului pe care sociologul Dan Dungaciu o numește moldovenism europenist, devenit din ce în ce mai popular în mediul politic, mai ales după alegerile legislative din noiembrie 2010. Distingem câteva caracteristici esențiale ale acestuia:
.
Naţiunea moldovenească este formată din cetăţeni de origine etnică română, rusă, ucraineană, găgăuză, bulgară etc. Se evită orice discuţii pe tema relaţiilor identitare cu România;
Limba oficială/de comunicare este limba română;
O perspectivă istorică „localistă”, unde „certificatul de naştere” al R. Moldova apare sub forma Declaraţiei de independenţă (27 august 1991) citită prin grila „atât faţă de România, cât şi faţă de Uniunea Sovietică”. Deşi preia unele repere istorice ale moldovenismului etnic (mai puţin sovietic), nu cade în extrema existenței unui „etnos” moldovenesc distinct de cel românesc;
Republica Moldova este stat independent „nici gubernie rusească, nici provincie românească” (1994, PDAM), mizând tactic şi pe ideea unei „singure naţiuni în două state”;
Discursul geopolitic predilect este cel în favoarea integrării statului în Uniunea Europeană, iar tăcerea faţă de subiectul unionismului (R. Moldova-România) este însoţită de o retorică în favoarea „relaţiilor firești” cu România. Expresia „ne vom regăsi în componența Uniunii Europene!” a devenit un laitmotiv;
Promovează cea de a treia „soluție” – autocefalia Bisericii Ortodoxe din R. Moldova.
Chestiunea e interesantă, căci într-o primă instanță, pare că moldovenismul europenist încorporează ambele naționalisme „etnic și civic”. Ținta este însă discursul identitar, care poate căpăta diferite valențe în funcție de raportul civic-etnic, iar recensământul din anul acesta ar putea marca înclinarea balanței spre componenta etnică a națiunii. Deocamdată proiectul moldovenist se vrea a fi validat prin intermediul „majorității”, însă după procesarea rezultatelor finale ale recensământului, oricare ar fi acestea, ecoul etnicist ar putea fi resimțit din ce în ce mai mult în spațiul public dintre Prut și Nistru. Semnalele sunt evidente, în condițiile în care actuala guvernare manifestă o sublimă tăcere asupra oricărei perspective de anulare a „Concepţiei politicii naţionale de stat” ce consacră regulile de bază ale „jocului de-a moldovenii”.
Sursa: http://fumn.eu/en/recensamant-2014-joaca-de-a-moldovenii/
Nicolae Țibrigan