1068

Perfidul Albion ...

  Presa tabloidă britanică

După ce au anunţat marea invazie care va cotropi UK, va lua pâinea de la gura englezilor, va umple locuinţele sociale şi aşa pline, spitalele şi-aşa ticsite, englezii s-au răzgândit. Nu mai suntem ciumă ci mana cerească. Migraţia e bună pentru economia Marii Britanii. Ei, abia acum ar trebui să ne aştepte cu cafea la aeroport. Măi, să fie! Migraţia e benefică pentru economia Marii Britanii. Şoc şi groază!


Robert Chote, economist şi şef al Oficiului pentru Responsabilitate Bugetară, a declarat că migraţia are efecte benefice asupra economiei UK iar scăderea numărului angajaţilor străini ar îngreuna eforturile guvernului de a reduce deficitul bugetar.

Ba chiar David Cameron a lăsat baltă raportul care trebuia să dovedească faptul că migraţia e rea pentru Marea Britanie, atât de rea încât trebuie oprită, sau măcar redusă, urgent. Se pare că au fost asaltaţi de rapoarte ale oamenior de afaceri şi ale analiştilor care arătau că migraţia a avut un efect pozitiv în Marea Britanie.


Un studiu realizat de un economist suedez arată că migraţia româno-bulgară e benefică pentru Uniunea Europeană. Cetăţenii celor două ţări produc mai mult decât consumă, lucrează şi nu cer beneficii. În Suedia, de exemplu, un bulgar sau român dă statului cu 30% mai mult decât cheltuie statul cu el. Şi asta, arată studiul, compensează faptul că, în medie, salariile românilor şi bulgarilor sunt mai mici, deci la fel şi impozitele plătite de aceştia.   Tot economistul suedez trage concluzia că ţările care au cel mai mult de câştigat de pe urma „invaziei" româno-bulgare sunt Marea Britanie şi Irlanda, deoarece „invadatorii" ştiu limba şi găsesc mai uşor de lucru. 


La sfârşitul anului trecut un raport al Comisiei Europene concluziona că imigranţi UE non-activi reprezintă cel mult 1% din populaţia statelor membre ale Uniunii, şi afirmaţia că europenii din ţările mai sărace emigrează pentru ajutoare (turismul pentru beneficii, de care tot vorbesc politicienii britanici de m-am plictistit eu) nu stă în picioare. Oamenii vin să lucreze, nu să stea pe banii statului. 


Şi nu mai înşir rapoarte că mă repet, zău. Numai britanicii se fac că nu pricep. Unii. Şeful Oficiului pentru Responsabilitate Bugetară din Marea Britanie susţine că străinii care lucrează în UK ajută economia deoarece sunt tineri, îşi plătesc, în general, taxele şi impozitele şi nu prea cer beneficii. Dar, scrie The Telegraph, cine altul?, alţi specialişti avertizează că impactul benefic al migraţiei asupra finanţelor publice e de scurtă durată deoarece tinerii imigranţi s-ar putea stabili în UK şi ar putea deveni consumatori de servicii publice. Şi pomenesc de studiul realizat de University College London care arată că cei care au sosit în UK în anii '80 şi '90, şi au rămas, au familie aici, plătesc acum mai puţin de o liră pentru fiecare liră pe care o consumă. Grav, nu? Adică OK, să stea, să muncească, să contribuie, dar când nu mai pot...să se ducă unde ştiu.


Oricum eu am ajuns wekendul trecut la Londra şi am fost foarte dezamăgită, nu m-a aşteptat niciun ministru la aeroport, cu cafea, o să fac o reclamaţie. În schimb, la metrou, mi s-a urat bun venit în limba natală: 
 

 
 

Trag concluzia că angajaţii de la metrou s-au prins mai repede că migraţia e bună. 

0