Cum au falsificat Ponta şi Leancă istoria unei naţiuni
Văzându-i braţ la braţ pe premierul României şi pe cel al Republicii Moldova susţinând la unison că unirea românilor cu fraţii basarabeni nu e o prioritate şi că invocarea acestei idei face rău, am avut impresia că recită fervent din biblia comuniştilor de la Chişinău sau din punctajul venit direct din anticamera ministrul de Externe rus, Serghei Lavrov.
Pur şi simplu, ce s-a întâmplat luni seară la Antena3, reprezintă o mare ruşine naţională: cei doi prim-miniştri au reuşit incredibila contraperformanţa de a legitima anexarea Basarabiei de către sovietici. Au asumat acelaşi discurs bolnav de propagandă moscovită: că basarabenii nu sunt români. Mai rău, că o eventuală unire nu este posibilă şi nici n-ar fi de dorit. Din interese politice meschine şi temporare, Ponta şi Leancă au distrus speranţa a milioane de români şi basarabeni care au vrut şi încă îşi mai doresc să-şi vadă Patria reîntregită.
Totul s-a petrecut la postul de casă al lui Dan Voiculescu, membru de seamă al Securităţii, aparatul represiv al regimului comunist din România. De altfel, o idee atât de bolnăvicioasă nu putea să se nască decât în mintea unui securist sinistru a cărui orientare pro-rusească nu poate fi pusă la îndoială. Am avut de-a face cu o umilinţă pentru miile de soldaţi români care au murit în 1941 pentru a recupera Basarabia din mâinile URSS şi care s-au sacrificat în 1944 apărând ceea ce cu toţii ştim că este un pământ românesc. Cei doi şi-au bătut joc de cele două „poduri de flori” din 1990 şi 1991, dar şi de aşteptările legitime a milioane de români aflaţi de o parte şi de alta a Prutului.
Şi au făcut asta într-un moment în care, la Chişinău, dar şi la Bucureşti, se discuta mai intens ca oricând despre posibilitatea ca visul de aproape 70 de ani al românilor să fie împlinit. E lovitura cea mai cruntă cu putinţă care putea fi dată curentului unionist din Republica Moldova. S-a anulat, practic, decizia din 5 decembrie a Curţii Constituţionale de la Chişinău care constata că „Declaraţia de Independenţă a Republicii Moldova face corp comun cu Constituţia, fiind textul constituţional primar şi imuabil al blocului de constituţionalitate”.
Pentru cei ce n-au înţeles, momentul 5 decembrie nu a însemnat numai recunoaşterea limbii române ca limbă oficială în Republica Moldova, ci şi existenţa unui singur popor, aşa cum se arată în documentul adoptat la Chişinău în 27 august 1991. Mai mult, în Declaraţia de Independenţă se denunţa şi ocupaţia sovietică din 1940 şi, implicit, ruperea Basarabiei de România. Practic, Ponta şi Leancă, în gândirea lor măruntă şi extrem de politică, au oferit atât Rusiei, cât şi comuniştilor lui Voronin un argument extrem de solid într-un moment în care se vorbea în sfârşit de unire.
De ce au făcut-o? Din inconştienţă şi rea-voinţă. Inconştienţă pentru că efectele declaraţiilor lor se întind mult mai departe în timp decât mediatizarea obţinută câteva zile la un sfârşit de decembrie geros şi lipsit de zăpadă. Rea-voinţă pentru că avem de-a face cu nişte calcule cinice ale celor doi şefi de guverne.
Victor Ponta îşi continuă războiul lui cu preşedintele Băsescu, susţinând contrarul declaraţiilor şefului statului român doar pentru că vrea să arate că el este adevăratul opozant. Face cum a făcut cu Roşia Montană sau cu gazele de şist: doar pentru că sunt teme susţinute de Traian Băsescu, trebuie să se opună. Sau, eventual, să mai recupereze după umilinţele venite pe Codul penal sau în cazul accizei la combustibil.
De partea cealaltă, Leancă se gândeşte că a cam venit timpul să-şi facă un alt prieten la Bucureşti, pentru că, nu-i aşa?, Traian Băsescu îşi termină mandatul anul viitor, iar Victor Ponta, aşa cum arată sondajele acum, are mari şanse să-i urmeze. Ca o observaţie la fel de cinică precum cele declarate ca un patefon stricat de Iurie Leancă, preţul obţinut de acesta pentru o declaraţie atât de semnificativă este infim: 20 de milioane de euro de la Ponta. Semn că şeful Executivului de la Chişinău e un negociator foarte prost, mai cu seamă că Ianukovici a obţinut de o mie de ori mai mult decât el pentru a orienta ţara către est.
Premierul moldovean dovedeşte nu numai că nu este un patriot adevărat, ci şi un om fără principii. Atacându-l astfel pe Traian Băsescu, la televiziunea celui care a pus la cale două suspendări ale preşedintelui ales al României, diplomatul de carieră uită că, fără şeful statului român, el nu ar fi fost niciodată şef al Guvernului de la Chişinău. Dacă nu era Traian Băsescu, să-i pună la aceeaşi masă pe Plahotniuc, Leancă şi Filat, Republica Moldova ar fi virat mai devreme către est decât Ucraina. Şi tare mă tem că, dată fiind promiscuitatea politică a lui Leancă, acest lucru se va întâmpla în 2014.
Presupunând, totuşi, că premierul moldovean doreşte un viitor european pentru ţara pe care mai mult printr-un concurs de împrejurări o conduce, nu poate fi trecută cu vedere lipsa de inteligenţă politică a acestuia. Oare chiar nu a înţeles că nu Victor Ponta este calea spre o relaţie bună cu Bruxelles-ul după ceea ce s-a întâmplat în vara lui 2012, dar şi recent cu modificările la Codul penal?
Aş vrea să fie clar pentru toată lumea: în această chestiune, nu avem de-a face cu o bătălie politică între Traian Băsescu şi Victor Ponta. Nu e vorba nici de Buget, nici măcar de interesele politicienilor de a se proteja de Justiţie.
Subiectul în cauză este însăşi definirea identităţii naţionale, a poporului român în întregul său, acceptarea sau nu a faptului că România este o ţară al cărui teritoriu este amputat, acceptarea sau nu a traumei continue a ultimilor 70 de ani a unei populaţii basarabene aflate sub dominaţie străină. E mai mult decât preşedintele şi premierul la un loc.
Tocmai de aceea modul în care premierul român şi cel moldovean au decis să joace această carte politică la 24 de ani după Revoluţie seamănă foarte mult cu o nouă falsificare a istoriei pe care însă nu ne-a impus-o nimeni de astă dată. Păcat, mare păcat, pare că am ratat şi această şansă de a fi o naţiune unită, şi ne-am ales cu două populaţii care vor să-şi unească suferinţa şi neputinţa din nou la graniţa dintre imperii.