Republica Moldova avertizează că Rusia pregăteşte provocări în regiune după Olimpiada de la Soci
Preşedintele Republicii Moldova, Nicolae Timofti, a cerut Statelor Unite, în timpul unei întrevederi aseară cu secretarul de Stat, John Kerry, aflat în vizită la Chişinău, să se implice activ în asigurarea securităţii în regiune, avertizând că există riscul unor noi provocări în Transnistria și Găgăuzia la originea cărora să se afle Moscova, cel mai probabil după Jocurile Olimpice de iarnă de la Soci.
Şeful statului a atras atenţia asupra faptului că Rusia îşi consolidează prezenţa militară în Transnistria.
"Vă spunem deschis că avem nevoie de o participare puternică a SUA în asigurarea securităţii în regiune. Federaţia Rusă îşi consolidează prezenţa militară în regiunea separatistă transnistreană, sfidând angajamentele sale internaţionale. Noi cerem cu fermitate retragerea din regiune a trupelor, a arsenalului rusesc şi transformarea actualului contingent de pacificatori într-o misiune civilă. Federaţia Rusă sprijină în mod progresiv nu doar administraţia de la Tiraspol, dar şi alte forţe anti-occidentale şi pro-ruse de pe teritoriul Republicii Moldova", a declarat Timofti, citat de Unimedia.
Preşedintele a subliniat că nu exclude că în scurt timp vor apărea şi provocări, care au scop de a destabiliza situaţia din ţară.
"Ne putem aştepta, în timpul apropiat la provocări în regiunea transnistreană şi în cea găgăuză, din sudul ţării noastre, la tentative de destabilizare a situaţii politice de la Chişinău. Toate aceste acţiuni vor urmări anumite scopuri: zădărnicirea semnării Acordului de Asociere cu UE şi influenţarea rezultatelor alegerilor parlamentare din ţara noastră care vor avea loc peste un an" a adăugat şeful statului.
"Rugăm SUA să acorde o atenţie specială acestor tendinţe care se pot intensifica după Olimpiada de la Soci" a conchis acesta.