938

Un politist risca PUSCARIE pentru ca a ar fi FURAT 2 kg de DROGURI




Procuratura Anticorupţie a finalizat urmărirea penală şi l-a deferit justiţiei pe un poliţist din cadrul Inspectoratului de poliţie al sectorului Rîşcani al capitalei şi pe complicele acestuia, învinuiţi de tăinuirea a circa două kilograme de haşiş, confiscate în cadrul unui dosar.
 
În acţiunile poliţistului procurorii au reţinut comiterea infracţiunilor de abuz de serviciu soldat cu urmări grave şi păstrarea, transportarea şi transmiterea substanţelor narcotice în proporţii deosebit de mari.
 
Potrivit probelor acumulate de procurori, în aprilie curent, în timpul documentării unui caz de trafic ilicit de droguri în raionul Soroca, poliţistul, în coparticipaţie cu o altă persoană, a indicat o cantitate mai mică a substanţelor narcotice depistate.
 
Astfel, din totalul celor 6 kg de haşiş depistat şi ridicat de la traficanţii de droguri, poliţistul şi-a însuşit o cantitate de aproximativ 2 kg de droguri, ce constituie proporţii deosebit de mari, pe care intenționa să le vîndă în mod clandestin.
 
Poliţistul, împreună cu complicele său vor compărea pe banca acuzaţilor, dosarul celor doi fiind expediat spre examinare Judecătoriei sectorului Buiucani.


0