Expediția lui Octavian Țâcu în Kazahstan și „frumoasa Zarază” din Kizil Orda
Un cap fără memorie este o fortăreață fără garnizoană. (Napoleon)
Săptămâna trecută istoricul Octavian Țâcu a vorbit la o televiziune despre o inițiativă a zece tineri de a realiza un film documentar despre moldovenii care trăiesc în Kazahstan. E vorba despre un grup format din zece membri, printre care doi studenţi de la Facultatea de istorie şi doi de la jurnalism, organizează o expediție în Kazahstan, pentru a vedea cum trăiesc moldovenii care au rămas acolo, după deportările din perioada comunistă. Precum se întâmpla la noi de obicei, presa, preocupată de eternizata noastră mizerie politică nu a observat evenimentul. O porcărie debitată de Voronin este mai importantă decât o inițiativă care ține de recuperarea memoriei noastre istorice.
Precum declara Octavian Țâcu „această expediţie este determinată de stabilirea destinelor, a istoriei familiilor, a descendenţilor în aceste familii și de a recupera mormintele care au fost lăsate acolo”.
Eu am niște amintiri personale, foarte emoționale, legate de moldovenii din Kazahstan, foști deportați. Am vorbit despre asta în februarie 2010 cu prilejul lansării la Biblioteca „Onisifor Ghibu” a cărții „Calvarul”, semnată de fostul deținut al gulagurilor comuniste Dumitru Ciobanu, la vârsta de 88 de ani, din Lozova, Strășeni.
... Fiind student, conform tradițiilor de atunci, am lucrat două vacanțe de vară în Kazahstan, regiunea Kizil Orda în componența unui „detașament studențesc de construcții”. Detașamentul nostru a fost dislocat la vreo 40 kilometri de Kizil Orda. Lucram la fabricarea betonului, pentru alte construcții din zonă. Intr-o zi, cu autobasculanta care a venit după beton, în afară de șofer, un kazah, mai era un om în vârstă, care, stând la o parte ne urmărea și ne asculta cu foarte multă atenție și curiozitate. La un moment dat, a rupt tăcerea și a început a vorbi cu noi într-o frumoasă limbă moldovenească, cu un ușor accent „românesc”. Vă dați seama cât de mare a fost uimirea noastră…
… Era din Moldova, dintre foștii deportați. Parcă îl văd și acum: bine legat, cu o față mare, deschisă, cu ochii albaștri. Auzise de la șofer că în cătun sunt studenți din Moldova și nu a rezistat - a venit să ne vadă… Era de pe undeva de prin părțile Rezinei, spunea că în copilărie fusese prieten cu poetul Andrei Lupan. Evoca diferite scene din copilăria și tinerețea sa și plângea. Ne-a vizitat de vreo câteva ori în vara ceea. Într-o zi ne-a cântat niște cântece pe care eu le auzisem în copilărie - „Zaraza” și „Smaranda” - dar nu le știam cuvintele.
…Vă imaginați scena? Stepa arsă, nemărginită, unde „plutesc” iurtele ca niște corăbii. Căldura arzătoare, 45 de grade. Sub un acoperiș improvizat din foi de ardezie, murdari de beton, slabi, nebărbieriți, vreo șase studenți moldoveni asculta… romanța „Zaraza”. Din când în când răzbate câte un răget de măgar: I-ha! I-ha! „Când în parc pe-nserate, apari, seniorito…”. I-ha! I-ha! „Gura ta e-un poem, de nebune dorinți, sânii tăi un tezaur sublim…”. I-ha! I-ha! „Ești un demon din vis, care tulbură minți…”. I-ha! I-ha! Bătrânul cântă și plânge, noi murmuram după el, stepa arde, totul e mort - ai senzația că toată Planeta e moartă, și numai aici există viață - în cătunul din Kizil Orda, unde, sub un acoperiș de ardezie, un bătrân deportat le-a adus-o acestor studenți moldoveni pe această misterioasă seniorita, care tulbură minți…Pentru un moment, Kizil Orda devenise „micul Paris” interbelic, capitala României Mari.
În loc de P.S.
Conform unor statistici, în prezent, în Kazahstan locuiesc în jur de 20 de mii de moldoveni care şi-au întemeiat acolo familii şi nu s-au mai întors acasă. Iată de ce expediția condusă de istoricul O. Țâcu, care intenţionează să realizeze un film documentar despre moldovenii din Kazahstan, merită toată atenția presei. Expediţia are loc în cadrul Proiectului „Expediţiile memoriei” şi este finanţată de către Departamentul Românilor de Pretutindeni din România, care a alocat 10 mii de euro.
Constantin Tănase: Expediția lui Octavian Țâcu în Kazahstan și „frumoasa Zarază” din Kizil Orda
Print
Marime Font
Săptămâna trecută istoricul Octavian Țâcu a vorbit la o televiziune despre o inițiativă a zece tineri de a realiza un film documentar despre moldovenii care trăiesc în Kazahstan. E vorba despre un grup format din zece membri, printre care doi studenţi de la Facultatea de istorie şi doi de la jurnalism, organizează o expediție în Kazahstan, pentru a vedea cum trăiesc moldovenii care au rămas acolo, după deportările din perioada comunistă. Precum se întâmpla la noi de obicei, presa, preocupată de eternizata noastră mizerie politică nu a observat evenimentul. O porcărie debitată de Voronin este mai importantă decât o inițiativă care ține de recuperarea memoriei noastre istorice.
Precum declara Octavian Țâcu „această expediţie este determinată de stabilirea destinelor, a istoriei familiilor, a descendenţilor în aceste familii și de a recupera mormintele care au fost lăsate acolo”.
Eu am niște amintiri personale, foarte emoționale, legate de moldovenii din Kazahstan, foști deportați. Am vorbit despre asta în februarie 2010 cu prilejul lansării la Biblioteca „Onisifor Ghibu” a cărții „Calvarul”, semnată de fostul deținut al gulagurilor comuniste Dumitru Ciobanu, la vârsta de 88 de ani, din Lozova, Strășeni.
... Fiind student, conform tradițiilor de atunci, am lucrat două vacanțe de vară în Kazahstan, regiunea Kizil Orda în componența unui „detașament studențesc de construcții”. Detașamentul nostru a fost dislocat la vreo 40 kilometri de Kizil Orda. Lucram la fabricarea betonului, pentru alte construcții din zonă. Intr-o zi, cu autobasculanta care a venit după beton, în afară de șofer, un kazah, mai era un om în vârstă, care, stând la o parte ne urmărea și ne asculta cu foarte multă atenție și curiozitate. La un moment dat, a rupt tăcerea și a început a vorbi cu noi într-o frumoasă limbă moldovenească, cu un ușor accent „românesc”. Vă dați seama cât de mare a fost uimirea noastră…
… Era din Moldova, dintre foștii deportați. Parcă îl văd și acum: bine legat, cu o față mare, deschisă, cu ochii albaștri. Auzise de la șofer că în cătun sunt studenți din Moldova și nu a rezistat - a venit să ne vadă… Era de pe undeva de prin părțile Rezinei, spunea că în copilărie fusese prieten cu poetul Andrei Lupan. Evoca diferite scene din copilăria și tinerețea sa și plângea. Ne-a vizitat de vreo câteva ori în vara ceea. Într-o zi ne-a cântat niște cântece pe care eu le auzisem în copilărie - „Zaraza” și „Smaranda” - dar nu le știam cuvintele.
…Vă imaginați scena? Stepa arsă, nemărginită, unde „plutesc” iurtele ca niște corăbii. Căldura arzătoare, 45 de grade. Sub un acoperiș improvizat din foi de ardezie, murdari de beton, slabi, nebărbieriți, vreo șase studenți moldoveni asculta… romanța „Zaraza”. Din când în când răzbate câte un răget de măgar: I-ha! I-ha! „Când în parc pe-nserate, apari, seniorito…”. I-ha! I-ha! „Gura ta e-un poem, de nebune dorinți, sânii tăi un tezaur sublim…”. I-ha! I-ha! „Ești un demon din vis, care tulbură minți…”. I-ha! I-ha! Bătrânul cântă și plânge, noi murmuram după el, stepa arde, totul e mort - ai senzația că toată Planeta e moartă, și numai aici există viață - în cătunul din Kizil Orda, unde, sub un acoperiș de ardezie, un bătrân deportat le-a adus-o acestor studenți moldoveni pe această misterioasă seniorita, care tulbură minți…Pentru un moment, Kizil Orda devenise „micul Paris” interbelic, capitala României Mari.
În loc de P.S.
Conform unor statistici, în prezent, în Kazahstan locuiesc în jur de 20 de mii de moldoveni care şi-au întemeiat acolo familii şi nu s-au mai întors acasă. Iată de ce expediția condusă de istoricul O. Țâcu, care intenţionează să realizeze un film documentar despre moldovenii din Kazahstan, merită toată atenția presei. Expediţia are loc în cadrul Proiectului „Expediţiile memoriei” şi este finanţată de către Departamentul Românilor de Pretutindeni din România, care a alocat 10 mii de euro.
Constantin Tănase: Expediția lui Octavian Țâcu în Kazahstan și „frumoasa Zarază” din Kizil Orda
Marime Font