1790

chiar si prostia ar trebui sa aiba limite

 dar din pacate se pare ca nu are.
Deputatul comunist Anatolie Zagorodnîi a explicat, în cadrul unui interviu pentru UNIMEDIA, cum Republica Moldova poate fi membră în două Uniuni, cea Europeană și cea Vamală Rusia-Belarus-Kazahstan.
„Republica Moldova poate fi și acolo și acolo. Cine ne încurcă nouă să fim membri și ai UE și ai Uniunii Vamale? Cine ne încurcă să aderăm și la această Uniune Vamală ca să beneficiem și de un gaz mai ieftin, de o piața de desfacere a produselor noastre agricole și unde cetățenii noștri se pot bucura de garanții sociale", a declarat Zagorodnîi.
Întrebat să spună dacă nu se bat cap în cap declarațiile comuniștilor care cer aderarea la Uniunea Vamală Rusia-Belarus-Kazahastan cu statutul PCRM prin care formațiunea pledează pentru integrarea europeană, Zagorodnîi a explicat că ceea ce nu e scris, nu este interzis.
„Da, în statut scrie că PCRM pledează pentru Integrare Europeană. Dar unde scrie că nu poți adera la o altă Uniune? Nu-i scris strict Uniunea Europeană și în alte comunități nu poți fi membru, membru CSI, membru al Uniunii Vamale Rusia-Belarus-Kazahstan", a mai declarat deputatul comunist.
Întrebat când au fost sinceri - în 2006 când au votat în Parlament o lege privind orientarea europeană a țării noastre sau acum când pledează pentru Uniunea Vamală Rusia-Belarus-Kazahstan, deputatul comunist a spus că în ambele cazuri.
Vedeți aici interviul integral cu Anatolie Zagorodnîi.
 
UNIMEDIA precizează că, potrivit statutului, PCRM se declară un partid de tip european, care pledează pentru integrarea europeană a țării. La ultimul Congres al formațiunii din iunie 2012, delegații au adoptat trei declaraţii, inclusiv un document ce ține de promovarea ideii de aderare la Uniunea Vamală şi cea Eurasiatică.
http://unimedia.info/stiri/video-pcrm--in-doua-barci-zagorodnii-cine-ne-incurca-sa-fim-si-in-ue-si-in-uea-67312.html
0