1037

Cât ne-a costat banchetul oferit în cinstea patriarhului rus?



 
 
  

 

 
 
 
Vizita patriarhului rus la Chișinău ne-a mai convins o dată cât valorează „înțelepciunea politică” a actualei administrații centrale.
 
 
Timp de două zile toată „conducerea de vârf” a R. Moldova a stat smirna în fața șefului bisericii ruse. Guvernul și președinția nu au făcut exces de transparență, comunicatele de presă au fost sumare și vagi, opinia public practic nu cunoaște esența celor discutate de liderii republicii cu patriarhul rus. Nu a fost informată societatea nici despre banchetul oferit de conducerea R. Moldova în cinstea înaltului oaspete. Cetățeanul plătitor de impozite e în drept să pretindă să fie informat cât a costat acest banchet, plătit și din impozitul său. 
 
 
Din informațiile obținute pe parcurs deducem că la banchet a fost invitată „crema republicii”, inclusiv reprezentanții societății civile. Astfel, jurnaliștii și analiștii politici din R. Moldova au fost reprezentați la banchet de A. Țăranu, B. Țârdea, V. Andrievschi, V. Cibotaru, V. Mihail... Plătitorul de impozite este curios să afle de ce au fost invitați anume acești domni? Oare nu cumva de aceea că aceștia sunt cei mai echidistanți și neprtinitori și cei mai independenți față de actuala guvernare?
 
0