De ce comunismul nu şi-a avut Nürnbergul său?

Naziştii au fost judecaţi la procesul de la Nürnberg, în timp ce comunismul, sistemul cel mai criminal din istoria omenirii, încă rămâne nepedepsit. Cine este de vină pentru asta? Sovieticii? Americanii? Sau poate mass-media şi universităţile occidentale dominate de gândirea de stânga?
 
Minunata omletă nouă şi ouăle sparte
 
Tony Judt, istoric american şi intelectual de­zamăgit, decedat recent, remarca în ul­tima sa carte – volumul de conversaţii avu­te cu Timothy Snyder – faptul că secolul al XX-lea a fost secolul intelectualilor.
 
S-a întâmplat să fie, de asemenea, secolul celor mai mari crime în masă, printre ca­re scala cea mai îngrozitoare au atins-o cri­mele comise în numele construirii unei lumi noi, mai bune - lumea co­mu­nis­mu­lui. Tocmai intelectualii sunt cei care au fost - şi încă sunt - capabili să justifice aces­te crime, visând în continuare să gă­tească din posibilităţile umane o omletă perfectă şi să justifice în numele acestei no­bile idei orice ou spart, orice viaţă ni­mi­cită. Pentru că nu e viaţa lor.
 
Încercările de a pune în practică ideologia comunistă au determinat distrugerea a cel puţin 100 de milioane de oameni. Ima­ginaţi-vă că deodată dispar Franţa şi An­glia sau toată Coasta de Est a SUA - de la Boston şi New York până la Miami –, exact asta înseamnă o sută de milioane de oa­meni. Dar victimele comunismului au mu­rit în altă parte, în locuri atât de puţin in­teresante, cum ar fi Katyń, Kolîma sau pe undeva prin China, Vietnam, Cuba. Cine să-şi mai bată capul cu ei, în lumea mare a elitelor politice şi intelectuale din Eu­ropa de Vest şi de pe Coasta de Est a Sta­telor Unite?
 
De ce comunismul a rămas nejudecat?
 
În primul rând, pentru că a fost adoptată versiunea conform căreia nu ar fi fost înfrânt, ci singur ar fi binevoit să accepte a împărţi responsabilitatea şi puterea cu sclavii săi, încheind un acord (compromis) cu Occidentul. Această versiune co­res­pun­de intereselor politice ale apărătorilor sta­tu quo-ului – deopotrivă Departamentului de Stat al SUA, cât şi celor invitaţi la di­ferite mese rotunde.
 
Citeşte continuarea în Revista 22.