605

„Gazoductul Iaşi-Ungheni are şi o semnificaţie care Moscovei nu-i place“


Lucrările de construcţie a gazoductului Iaşi-Ungheni au fost inaugurate astăzi FOTO: Dumitru Goncear

 

  Cristian Ghinea, director Centrul Român de Politici Europene susţine că proiectul lansat astăzi„va acorda Chişinăului o marjă de manevră în negocierile energetice cu Rusia“.  


 
„Gazoductul Iaşi-Ungheni – cu toate beneficiile economice ale conectării reţelelor energetice dintre cele două ţări – are şi o semnificaţie care Moscovei nu-i place şi anume, acest proiect va acorda Chişinăului o marjă de manevră în negocierile energetice cu Rusia. Şantajul energetic al Rusiei, taxat printr-o investigaţie pentru abuz de poziţie dominantă a Bruxelles-ului la adresa Gazprom era previzibil de anul trecut“, a declarat specialistul pentru „Adevărul“.
 
„Care e mesajul implicit al Rusiei? Dacă nu abandonaţi planurile de integrare energetică cu Europa, vă tăiem gazul şi vă cerem şi banii pe gazele consumate de Transnistria (datorie calculată de Moscova în mod ticălos, ca mijloc de şantaj). Problema Rusiei e însă că îşi supralicitează poziţia: brutalitatea poate să sperie, dar de fapt, pe termen lung, creşte motivaţia Republicii Moldova de a scăpa de dependenţa energetică de Moscova şi creşte ajutorul primit din partea europenilor - gazoductul plătit de România e cel mai bun exemplu“, susţine Cristian Ghinea.
 
„O legătură directă Iaşi - Ungheni - Chişinău ar pune Gazprom în mod definitiv în defensivă“
 
Totodată, directorul Centrului Român de Politici Europene spune că inaugurare lucrărilor de construcţie a gazoductului Iaşi-Ungheni este doar un început. „E de urmărit acum ce se va întâmpla cu etapele post-gazoduct: mai e nevoie de încă o conductă spre Chişinău şi de o staţie de transformare. Aici ar fi nevoie de implicare şi finanţare europeană şi România trebuie să aibă leadership. Chişinăul consumă 50 - 60% din gazele consumate în Moldova. O legătură directă Iaşi - Ungheni - Chişinău ar pune Gazprom în mod definitiv în defensivă“, mai spune Cristian Ghinea.

0