Dacă în 1991 Republica Moldova n-ar acorda cetățenie minorității rusești, ce-ar fi acum?
După cum se știe, în țările Baltice e foarte înalt procentajul populației rusofone, majoritatea căreia a venit în țările respective după ocupația sovietică în perioada 1940-1991. De exemplu, populația după limba maternă:
Letonia
Limba letonă: 62%
Limba rusă: 37%
Estonia
Limba estonă: 69%
Limba rusă: 29%
Moldova (împreună cu Transnistria)
Limba română: cca 69%
Limba rusă: cca 16%
În aceste două țări, dacă de comparat cu Moldova, cu mult mai mare este ponderea populației rusofone. Însă conducerea acestor țări a luat hotărîrea în 1992-1993 să nu le dea cetățenie coloniștilor sovietici și urmașilor lor. Destul de repede ei au ieșit din CSI și au intrat în NATO și UE, iar acum ei sunt în proces de trecere la valuta Euro. Desigur că dacă toți rușii de acolo ar fi avut drept de vot, posibil că acum ei ar fi avut vreun Lukașenco sau Șevciuk la putere, în loc de Euro acolo circula rubla, iar în loc de UE ei s-ar fi împrietenit cu Kazahstanul în cadrul de Taiojnîi Aziatskii Soiuz.
Ce am făcut noi? Le-am dat tuturor veneticilor cetățenie moldovenească, și ei și-au ales președintele lor în Transnistra, și au cîștigat războiul de la Nistru cu ajutorul rușilor în 1992. Datorită lor la noi 8 ani de zile au fost la putere comuniștii. Datorită lor găgăuzii au încercat și ei în 1994 să mai facă un război pe teritoriul nostru.
Cine a spus că toți locuitorii unui teritoriu au dreptul la cetățenia țării respective? Eu personal consider că dreptul la cetățenia Republicii Moldova trebuie să aibă numai o persoană, care este locuitor băștinaș al acestor părți, cunoaște limba română, și este un patriot al acestei țări. Din păcate, numai moldovenii/românii în mare parte corespund acestor criterii.