706

Mâna lungă a justiției prinde la mușchi

Cine e Omar Hayssam? Portretul complet al teroristului sirian implicat în răpirea jurnaliştilor români  
Autor:  Daniela Șerb
Omul de afaceri sirian cu cetăţenie română este un personaj controversat al vieţii publice de după 1989. Membru la un moment dat al Partidului Social Democrat, Omar Hayssam provine dintr-o familie de spioni sirieni, unchiul lui fiind deconspirat în 1988 ca ofiţer al serviciilor secrete siriene.
Omar Hayssam a fost dus în arestul Poliției București


1



Omar Haysaam s-a născut pe 1 martie 1963 în Siria, la Meij-Dur. Omul de afaceri sirian are cetăţenie română şi a trăit în România înainte de 1989.
Unchiul lui Omar Hayssam, Mohamed Farzat, a fost prezent şi el în România în perioada comunistă. Acesta avea o firmă de import-export prin intermediul căreia făcea afaceri cu ţara sa de origine, adică exporta tractoare româneşti în Siria.
Contracte derulate prin firma Securităţii
Potrivit unor surse neoficiale, firma prin care se derulau contractile era ICE Dunărea, firmă ce aparţinea fostei securităţi. Presa românească a scris în nenumărate rânduri că de aceste afaceri nu era tocmai străin Dan Voiculescu şi firma Crescent, controlată de acesta. Mohamed Frazat a fost deconspirat în 1988 ca ofiţer al serviciilor secrete siriene.

Potrivit autorităţilor din România, Hayssam a fost implicat în criza ostatecilor din Irak. La 10 zile de la răpire, surse judiciare din cadrul Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism de la Parchetul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie anunţau că Omar Haysam a fost reţinut pentru infracţiuni privind siguranţa naţională.
Se învârtea în cercuri politice înalte
Muhammad Munaf, un cetăţean româno-american de origine siriană care trăia în România din 2001 era şeful unui grup de afaceri care activa sub tutela lui Omar Hayssam. Acesta din urmă era membru al Partidului Social Democrat şi prieten cu Vasile, Ion, tatăl jurnalistei răpite – Marie-Jeanne Ion.
Că Omar Hayssam nu este un personaj oarecare demonstrează şi faptul că acesta se învârtea în cercuri politice înalte. El a fost fotografiat alături de fostul preşedinte Ion Iliescu, a lui Adrian Năstase, Nicolae Văcăroiu şi Valer Dorneanu, pe atunci liderii celor două camere parlamentare. Ion Iliescu declara atunci că nu a avut nicio legătură personală cu omul de afaceri sirian.
Hayssam a fost condamnat pe 13 iunie 2007 de judecătorii din România la 20 de puşcărie şi o despăgubire de 2 milioane de euro pentru fiecare din cei trei jurnalişti răpiţi în Irak.
Arestat şi eliberat pentru a putea fugi
La începutul lui 2006 Omar Hayssam a fost arestat, dar eliberat pe 26 aprilie pe motiv că este foarte grav bolnav. În timp ce medicii nu-i dădeau voie să vină la procese Hayssam era văzut la cumpărături împreună cu familia. Unul dintre avocaţii săi de atunci Alice Drăghici care îl reprezenta în dosarul de terrorism declara că nu se simte bine, lucru susţinut şi de purtătorul de cuvânt al teroristului, Mihai Ghenghea.
Pe 30 iunie a fugit din România la bordul unei nave maritime încărcate cu ovine.
Fuga lui Hayssam a provocat demisia procurorului general şi a şefilor serviciilor de informaţii la care a constribuit din plin şi un imens scandal mediatic.
Hayssam a fost condamnat în lipsă de justiţia română la 20 de ani de puşcărie pentru terorism şi la plata a câte două milioane de dolari pentru fiecare jurnalist răpit, cu titlu de despăgubire.

 
OMAR HAYSSAM a fost PREDAT POLIȚIEI ROMÂNE la ora 6.40. Acesta se află în ARESTUL POLIȚIEI CAPITALEI
Citiţi mai mult: OMAR HAYSSAM a fost PREDAT POLIȚIEI ROMÂNE la ora 6.40. Acesta se află în ARESTUL POLIȚIEI CAPITALEI - Justiţie > EVZ.ro http://www.evz.ro/detalii/stiri/omar-hayssam-a-fost-predat-politiei-romane-el-va-fi-adus-in-tara-1048338.html#ixzz2ZTg63ntd
EVZ.ro
0