1429

Băsescu: „Avem un parteneriat de sânge, așa ne-a lăsat Dumnezeu”. Poporul acestei țări este un popor latin. Nu am văzut pe



 

 
 
 
 
„Nu îndrăznesc să spun că avem parteneriat strategic, politic, economic. Avem parteneriat de sânge, așa ne-a lăsat Dumnezeu”. Este declarația președintelui României, Traian Băsescu, făcută în cadrul întrevederii cu președintele Nicolae Timofti. 
 


Potrivit șefului statului român, Republica Moldova este susțină de România în parcursul său european, dar are și foarte mulți prieteni.
 


„Sunt aici să vorbesc despre susținerea pe care a acordat-o România Republicii Moldova, dar să știți că Republica Moldova are foarte mulți prieteni. Este susținută și de Polonia, de Țările Baltice, de Germania și multe alte state ale UE. Republica Moldova nu este o țară care doar ea vrea în UE. Și statele importante ale Uniunii Europene vor Republica Moldova în UE. Pentru că i-au înțeles istoria, aspirațiile și dorința cetățenilor”, a declarat Băsescu.
 


Traian Băsescu a vorbit și despre opțiunile de viitor ale țării noastre, referindu-se la unele voci din Republica Moldova care susțin ideea aderării țării noastre la Uniunea Euroasiatică.
 


„Poporul acestei țări este un popor latin. Nu am văzut pe aici cetățeni cu ochii oblici. Cred că opțiunea este integrarea europeană. Nu am constatat în istoria Republicii Moldova altă locație, mă refer la istoria acestui pământ, decât cea europeană”, a spus oficialul român.
 
 


Traian Băsescu a precizat că relațiile bilateriale între România și Republica Moldova au ajuns la o maturitate și că obiectivele celor două state sunt comune.   
0