1200

Un jurnalist rus, în premieră, spune adevărul despre tezaurul României de la Moscova: NOI SUNTEM NIȘTE HOȚI!



 
 
25.06.2013
 
 
Fragmente traduse in limba romana din articolul lui Serghei Golubtki de pe : http://i-business.ru/ (Reteaua Nationala a Oamenilor de Afaceri din Rusia) : 
 
 
(….) Asadar, despre ce alegere a  graului de neghina este vorba? Dragi colegi, cred ca v-ati dat seama deja ca este vorba despre tema  scoasa in titul postarii de astazi. (…)  Cu alte cuvinte, in ceea ce tine de „drepturile omului” avem o alegere. Cu totul aparte sta chestiunea „aurului romanesc”, care nu  permite in nici un chip, sub nici o forma, sub nici un fel interpretari ambigue.
 
 
 


Si vreau sa subliniez inca o data ca aceasta chestiune are o importanta principiala anume pentru Rusia, anume pentru noi, si intr-o masura cu mult mai mare, decat pentru Romania si, cu atat mai mult, pentru Moldova, ai carei parlamentari, apropo, au si intervenit pentru includerea chestiunii in rezolutia APCE.
 
 


De ce are aceasta chestiune o importanta principiala anume pentru noi, dar nu pentru Romania? Pentru ca in cazul Romaniei este vorba  pur si simplu despre pierderea unor bunuri materiale, in timp ce in  cazul Rusiei aceasta chestiune se pune intr-un cu totul alt plan, in  cel moral. Daca noi nu recunoastem aceasta chestiune, noi ii spunem nu atat strainatatii, cate ne spunem noua insine ca, da, noi suntem  niste HOTI! Noi recunoastem constient, in deplinatatea facultatilor mintale, ca suntem urmasii si continuatorii de drept ai unei hotii bolsevice, ca suntem pui destoinici din cuibul lui Trotki.
 
 
 


Doar asa si nicidecum altfel. Si nici un fel de ineptii de genul comentariilor oficiale ale cinovnicilor rusi despre faptul ca, adicatelea, tema „aurului romanesc” tine de timpurile demult apuse, este o chestiune istorica, fara nici o tangenta cu politica actuala, nu pot acoperi monstruoasa prapastie morala care ne separa pe noi de Lumea Binelui si a Luminii daca refuzam sa ne recunoastem obligatiunile de returnare a ceea ce am furat in mod deschis, cinic si impertinent.
 
 


Presupun ca atat colegii mei, cat si marea majoritate a cetațenilor ruși, nu au nici cea mai vaga idee despre ceea ce reprezinta chestiunea “aurului romanesc”, motiv din care nu exista nici cel mai  mic temei sa traga vreo concluzie pripita și, cu atat mai mult, sa se lanseze in acuzatii de imoralitate impotriva cuiva. Intrucat mass-media oficiala din Rusia nu s-a obosit sa aduca faptele la  cunostinta cititorilor sai, voi incerca, pe cat imi sta in putinta, sa completez aceasta lacuna macar pentru publicul cititor al Retelei Nationale a Oamenilor de Afaceri.
 
 

In august 1916, Romania a intrat in Primul Razboi Mondial de partea Aliaților și a ocupat Transilvania. Las in spatele scenei motivele care au determinat aceasta țara sa adopte, timp de doi ani, starea de neutralitate:  politica tarilor mici este  o chestiune complicata și – ceea ce este mai important! – absolut neprincipiala din punctul de vedere al demersului nostru. Aici si cum, nu ma intereseaza Romania, pe mine ma intereseaza doar Rusia. Demersul Romaniei a avut consecinte foarte deplorabile: armatele aliate ale Mittelmächte (Germania, Austro-Ungaria, Bulgaria și Imperiul Otoman) au replicat imediat printr-o contraofensiva, care,  in cel mai scurt timp posibil, a infrant Armata Romana. Guvernul Romaniei a fost evacuat in graba de la București la Iași, la granița cu provincia Basarabia din Imperiul Rus. Dobrogea, Oltenia și Muntenia fusesera deja ocupate, astfel incat cotropirea totala a teritoriului național parea, pe buna dreptate, doar o chestiune de timp. In noiembrie 1916, Consiliul Național al Bancii Centrale a Romaniei a decis sa transmita, pentru pastrare temporara, intregul sau Tezaur aliatului sau – Rusia, care, de fapt,  ii oferise cu amabilitate serviciile. O varianta alternativa luata in calcul era transportarea Tezaurului la Londra, dar pozitia dominanta pe care o aveau submarinele germane in spatiul maritim a fost determinanta pentru alegerea facuta in favoarea Imperiului Rus.
 
 
 

La 2 decembrie Banca Centrala a decis, iar la 12 decembrie Consiliul de Miniștri al Romaniei a aprobat aceasta decizie. Ca precedent internațional s-a apelat la experiența Franței, care transmisese deja Tezaurul sau spre pastrare Statelor  Unite ale Americii. Pentru Rusia procesul verbal cu privire la transmiterea Tezaurului a fost semnat de general-locotenentul Aleksandr Aleksandrovici Mosolov, șeful cancelariei ministeriale a Curții Imperiale, iar din toamna anului 1916 – ministru-delegat in Romania. Guvernul rus s-a angajat nu doar sa pregateasca transferarea, dar a si garantat integritatea necondiționata a Tezaurului Romaniei atat in timpul transportarii, cat si pe intreaga durata a ulterioarei lui pastrari.
 
 
 
 


Trebuie sa spun ca in Rusia au fost trimise nu numai rezervele de aur ale Bancii Centrale a Romaniei, dar, efectiv, toate economiile bancilor private romanești, ale companiilor și ale cetațenilor. Inventarul a cuprins: documente, manuscrise, monede vechi, tablouri, carți rare, arhivele manastirilor din Moldova și Țara Romaneasca, colectiile muzeistice aparținand institutiilor publice și celor private, precum și 93,4 tone de aur. Intrucat toate aceste comori au fost descrise in cel mai amanuntit mod cu putinta in procesul verbal de transmitere, nu este dificil sa calculam valoarea lor actuala (desigur, cu exceptia  valorii pur istorice a exponatelor de muzeu) :  2 miliarde 800 milioane de dolari.
 
 
 


“Aurul romanesc” a fost transmis in Rusia in doua etape: la 12 și 14 decembrie 1916 – in 17 vagoane cuprinzand 1738 lazi, cu un continut in valoare de 314 580 456 lei si 84 de bani. Acestor lazi li s-au adaugat altele doua cu bijuteriile ale Reginei Maria, toate in valoare de 7 milioane de lei. In zilele de 23-27 iulie 1917 (deja dupa revoluția din februarie), a fost trimis la al doilea esalon cu parti ale Tezaurului Romaniei: 24 de vagoane, bunurile avand o valoare de inventar de 7,5 miliarde de lei. Sub paza unei unitați de cazaci trenul a ajuns cu bine la Moscova, la 3 august 1917. Apoi s-a intamplat ceea ce s-a intamplat: o banda bolsevica de teroristi a acaparat puterea sub directa conducere a Statului Major german, iar la 26 ianuarie 1918 Leiba Dovidovici Bronstein, alias Troțki, a declarat public cu cinism: „Activele romanesti plasate la Moscova, vor fi indisponibile pentru oligarhia romana. Guvernul sovietic isi asuma obligatia de pastrare a acestor active, ca si pe cea de returnare ulterioara a lor in mainile poporului roman “. Cuvantul lui Leiba este lege, astfel incat poporul roman, care de mult si-a rasturnat regii, așteapta si in prezent sa-i fie restituit propriul Tezaur. Pentru a aprecia intreg cinismul situației trebuie sa amintim in mod neaparat despre cele trei restituiri oficiale, facute in 1935, in 1956 și 2008. Aceste restituiri au fost insotite de o retorica triumfalista de genul celei din urmatorul comunicat publicat la 12 iunie 1956 in presa sovietica: “In toți acești ani poporul sovietic a pastrat cu meticuloasa grija operele de arta de o mare valoare istorica și artistica. Guvernul URSS și poporul sovietic au tratat intotdeauna aceste valori ca fiind proprietatea inalienabila a poporului roman”.
 
 
 


E frumos, nu-i așa? E nobil. E onest. Cum i se si cuvine oricarei tari cu demnitate, nemaivorbind despre o superputere. Am inapoiat picturi, desene, manuscrise, hrisoave, arhive, monede de aur,  medalioane, icoane, odoare bisericesti, am inapoiat pana și  ramașițele pamantești ale eminentului ganditor Dimitrie Cantemir. Am uitat insa un mizilic colea: sa restituim 93,4 tone de ur. Acest mizilic nu a facut obiectul sentimentelor bolsevicilor de solidaritate de clasa cu poporul roman. Dupa cum nu a facut nici obiectul obligatiunilor de restituire a ceea ce nu-ti apartine. Romania nu a incetat niciodata sa revendice restituirea de catre Rusia a ceea ce fusese transmis, pe cuvant de onoare, spre pastrare in anii Primului Razboi Mondial. Din toate declaratiile publicate in presa sovietica reiese clar si univoc faptul ca Uniunea Sovietica a recunoscut intotdeauna dreptul de proprietate al Romaniei asupra Tezaurului sau.
 
 
 


Si atunci, care-i problema?! De unde apar astazi aceste cinice si monstruoase fraze ale oficialilor ruși privind chestiuni de interes pur istoric?! AU FURAT CEEA CE NU NE APARTINE! Si ne- au facut pe toti ostatici ai acestei meschinarii! Pe toți cetațenii Rusiei! De ce eu, de ce anume eu, trebuie sa traiesc cu sentimentul ca sunt cetatean al unei tari care savarseste pe fata si cinic cea mai oribila crima damnata de codul moralei crestine: inselarea celor care ti-au dat incredere? La Dante Alighieri, cei care au inșelat increderea sunt supusi la cele mai ingrozitoare cazne in cea de-a noua  – ultima – treapta a Iadului:  pe lacul inghetat Cozit dracii le sfarteca capetele. Pentru orice creștin nu exista  o crima mai oribila decat inselarea celor care ti-au dat incredere. Și aici nu mai este vorba despre cantecelele si topaiturile celor de la  Pussy  Riot in biserica, aici este vorba despre un lucru cu mult mai ingrozitor. Din pacate insa, nimanui nu-i pasa de “aurul romanesc”.  De Riot Pussy – da, aceasta este o crima strigatoare la cer impotriva puterii.  Pe cand tezaurul furat altui neam, propriului nostru aliat, care ne-a incredintat toata averea sa, e asa, un fleac , „o chestiune istorica”.
 
 
 

 
Serghei Mihailovici Golubitki este un scriitor, filolog,  jurnalist si specialist in internet-trading de la Moscova. S-a  nascut la 11 iulie 1962. A absolvit magna cum laude (diploma rosie)  facultatea de litere a Universitatii de Stat din Moscova in 1984,  iar in 1989 si-a sustinut teza de doctorat cu tema “Mitologia  sociala si nomenologia filosofica in lirica romanesca contemporana”,  la aceeasi universitate. Poseda limbile rusa, engleza, franceza, germana, portugheza si romana. In 2004 a publicat o carte in doua  volume cu titlul “Care este numele dumnezeului vostru? Marile  afaceri oneroase ale secolului XX”, in care descrie peste douazeci de afaceri oneroase din Statele Unite ale Americii, incepand cu  scandalul panamez si terminand cu cazul Enron. Este autor al  cursului multimedia “TeachPro Internet Trading”, care, potrivit  revistei de bursa “Technical Analysis Of Stocks And Commodities”, nu are analogie pe piata americana. In clasamentul celor “100 de creatori din spatiul postsovietic”, stabilit de “Global Intellect Monitoring” in anul 2009, a fost plasat pe locul 30, “pentru gandirea creatoare asupra realitatilor in transformare dinamica”.
 
 
 
 
 
0