969

Iulian Chifu: "Identitate moldovenească, egal revendicări teritoriale faţă de România şi Ucraina"

  Identitate moldovenească, egal revendicări teritoriale faţă de România şi Ucraina. Iulian Chifu, Consilierul Preşedintelui României pentru Afaceri Strategice şi Securitate Internaţională, lansează un avertisment către oficialii de la Chişinău.
 
Chifu, avertisment pentru Chişinău: Identitate moldovenească, egal revendicări teritoriale faţă de România şi Ucraina

 
 
“Cred că abordarea cu responsabilitate a problemei identitare, recunoaşterea atât a realităţii istorice cât şi a prevederilor explicite şi implicite din Declaraţia de Independenţă – limba Republicii Moldova e limba română, independenţa s-a realizat pe temeiul reparaţiei ca urmare a protocolului adiţional secret al Pactului Ribentropp-Molotov – e cea care va încheia confuzia şi va constitui liantul identitar pentru perspectiva statală a Republicii Moldova şi coerenţa politicilor sale interne şi externe”, a declarat Iulian Chifu, într-un interviu acordat publicaţiei Tribuna, de la Chişinău..
 
“Istoria e similară, şi e greu de acceptat în România confuzia identitară pe baza teoriilor moldovenismului sovietic. E greu şi internaţional să explici cum poţi să te revendici a fi „moldovean”, cu referinţă la principatul Moldova, cînd de două ori mai mult teritoriu şi dublul populaţiei fostului principat e parte a statului naţional România, ca provincie ce a ales liber să se alăture co-etnicilor români din celelalte provincii istorice, Muntenia şi Transilvania sau cînd cam tot atât teritoriu cât are Republica Moldova şi un număr important de locuitori ai fostului principat se află pe teritoriul Ucrainei. A discuta astăzi despre identitate moldovenească înseamnă revendicări teritoriale la adresa ambilor săi vecini (n.red. – România şi Ucraina)”, a avertizat Consilierul Preşedintelui României pentru Afaceri Strategice şi Securitate Internaţională.
 
“De principiu, orice elemente comune sunt cele care apropie. Suntem încă în situaţia în care avem o problemă de confuzie identitară la nivelul cetăţenilor Republicii Moldova care au rămas acasă şi nu au plecat la lucru peste hotare. Aici identitatea românească a majorităţii se confruntă cu teoriile stataliste – suntem cetăţeni ai Republicii Moldova, deci ne putem numi moldoveni, chiar dacă limba e română. O numim limbă de stat, dar e doar o marcă regională, nu naţională – sau cu cele etniciste moldoveniste – cu multe variante, de la faptul că există o diferenţă etnică între români şi moldoveni, ba chiar moldovenii ar face parte din familia statelor şi limbilor slave. Această confuzie identitară ar trebui încheiată, pentru că orice construcţie statală e imposibilă şi consolidarea statului nu se poate face dacă nu există o variantă prin care să se asume faptul că e vorba despre aceeaşi identitate, că e descrisă ca românească sau „moldovenească”, şi că acest lucru nu presupune nici o presiune asupra legitimităţii existenţei statului Republica Moldova”, mai spus Iulian Chifu.
 
În cazul revenirii la putere în R. Moldova a Partidului Comuniştilor, Consilierul Preşedintelui României pentru Afaceri Strategice şi Securitate Internaţională susţine că “o eventuală reorientare strategică a Republicii Moldova şi abandonarea reformelor şi a drumului european va fi un subiect greu acceptabil şi va duce la răcirea relaţiilor bilaterale în mare măsură. Dar mai important e că va duce la dezangajarea UE din Republica Moldova şi din regiune, fapt ce va antrena costuri enorme politice pentru Chişinău şi costuri enorme la nivel economic pentru populaţie (…) În rest, în orice relaţie bilaterală e nevoie de doi, deci depinde de perspectiva de abordare de către un eventual guvern comunist a relaţiilor cu România pentru a răspunde pe deplin acestei perspective. Totuşi, trebuie să acceptăm că aceasta e o întrebare speculativă şi e greu de estimat astăzi mai mult decât am încercat eu să creionez”.
0