778

Ce poate face Vlad Filat?

 Într-un stat de drept, atât preşedintele care l-a desemnat pe Vlad Filat, cât şi Parlamentul, trebuie să respecte decizia Curţii Constituţionale, dar aceasta ţine de nivelul lor de moralitate, declară Nicolae Osmochescu, expert constituțional. 
„Curtea a declarat neconstituţional decretul preşedintelui prin care l-a propus pe domnul Filat la funcţia de premier. Argumentul este că, înainte de aceasta, Guvernul a fost demis prin moţiune de cenzură pentru bănuieli de acte de corupţie. Magistraţii au lucrat serios şi au invocat practic toate instrumentele juridice internaţionale la care RM este parte”, a remarcat expertul constituţional Nicolae Osmochescu. 
Potrivit hotărârii Curţii Constituţionale, preşedintele urmează să numească un premier interimar din componenţa Guvernului, al cărui integritate nu a fost pusă la îndoială. „Preşedintele nu trebuie să emită un alt decret prin care să-l abroge pe cel neconstituţional, dar trebuie să numească un prim-ministru interimar şi să înceapă consultările pentru a desemna o altă candidatură”, a spus Nicolae Osmochescu.
Expertul a adăugat că Vlad Filat nu mai poate fi înaintat la funcţia de premier până la constituirea unui nou legislativ, adică doar după alte alegeri parlamentare el mai poate candida la funcţia de şef al executivului.
Timpul.md via IPN 

0