822

TOP 100 cele mai influente personalitati din lume




Cineastul Steven Spielberg, ducesa de Cambridge, cîntăreaţa Beyonce, preşedintele american Barack Obama şi papa Francisc se regăsesc pe lista celor mai influente 100 de personalităţi din lume în 2013 alcătuită de revista Time, publicată joi.
 
Pe această listă apare şi tânăra pakistaneză Malala Yousafzai, ţintă a atacurilor talibanilor din octombrie 2012, devenită un veritabil simbol al drepturilor copilului şi al drepturilor fetelor la educaţie.
 
Această listă, care nu este un clasament, include personalităţi din domenii foarte diferite, precum artişti, sportivi, politicieni, oameni de afaceri şi alţi oameni consideraţi remarcabili.
Lista din 2013 include 35 de femei, iar editorii revistei Time au apelat în acest an la o inovaţie, întrucât au decis să prezinte pentru prima dată şapte coperte diferite, în funcţie de zonele de pe Glob unde este comercializată revista.
 
Pe una dintre coperte, cititorii vor descoperi portretul, în alb-negru, al tinerei Malala, primul după ce această tânără din Pakistan a fost ţinta agresiunilor comise de talibani în octombrie 2012.
Lista include şi alte femei celebre, precum ducesa Catherine de Cambridge (singurul membru al familiei regale britanice care figurează în lista din acest an), şeful grupului Yahoo!, Marissa Mayer, sportivele Li Na (China, tenis) şi Lindsay Vonn (Statele Unite, schi).
 
Trei cupluri celebre apar şi ele pe lista din 2013: cântăreţii americani Jay-Z şi Beyonce, preşedintele chinez Xi Jinping şi eleganta lui soţie, Peng Liyuan, dar şi cuplul prezidenţial american Michelle şi Barack Obama.
Preşedintele american se află în fruntea listei Time pentru a opta oară consecutiv - un record pentru personalităţile care figurează în acest an.
 
Francisc, noul papă de la Vatican, liderul kurd Abdullah Ocalan, disidenta birmană Aung San Suu Kyi, liderul nord-coreean Kim Jung-un şi cel sud-coreean Park Geun-hye fac şi ei parte dintre cele mai emblematice personalităţi din 2013 potrivit revistei Time.


0