1611

Cu ce gânduri pleacă miniştrii din Cabinetul Filat


În ultima şedinţă de Guvern miniştrii au avut un program încărcat, pe ordinea de zi fiind incluse peste 40 de chestiuni. Se laudă cu mega-reforme începute, cu kilometri de drum asfaltat sau chiar cu schimbarea mentalităţilor. La finalul ultimei şedinţe a Guvernului Filat 2, miniştrii şi-au făcut singuri bilanţul.
În ultima şedinţă de Guvern miniştrii au avut un program încărcat, pe ordinea de zi fiind incluse peste 40 de chestiuni. Majoritatea proiectelor au fost aprobate fără dezbateri. Miniştrii şi-au zâmbit şi s-au arătat încrezători că-şi vor putea continua proiectele lansate. S-au comportat ca la o şedinţă ordinară, nu una de adio.
În unison, şefii ministerelor nu ezită să se laude cu rezultatele obţinute în perioada mandatului lor. În acelaşi timp, recunosc că le-a mai rămas multe de făcut. În timp ce unii ezită să spună ce vor face după plecarea din Guvern, alţii sunt gata să se întoarcă în Executiv.
Ministrul Justiţiei Oleg Efrim spune că cea mai importantă realizare este reforma Justiţiei. „Este un document cu care mă mândresc, pentru că este printre puţinele care a fost aprobat cu voturile Opoziţiei. Din păcate, reformele nu pot fi observate imediat. Schimbările, cum ar fi asigurarea independeţei judecătoreşti, responsabilizarea judecătorilor îşi vor face efectul în timp“, susţine oficialul. Oleg Efrim spune că ar reveni oricând la funcţia de ministru, dacă Vlad Filat îl va înainta din nou.
Are multe oferte Ministrul Educaţiei Maia Sandu este mai rezervată. „E prea devreme să vorbim despre succese. Vom continua să lucrăm cu îndârjire până la învestirea noului Guvern“, promite Maia Sandu. Ea se laudă cu faptul că a reuşit să facă ordine în banii alocaţi pentru Educaţie. „Aici cred că mi-a reuşit. Am lucrat la un set de documente de politici publice. Mi-aş fi dorit să şi implementăm anumite programe“, a mai adăugat Sandu. Deşi a evitat să spună dacă vrea să revină la funcţia de ministrul, Maia Sandu afirmă că are multe oportunităţi atât în ţară, cât şi peste hotare.
Şi ministrul Apărării are nişte regrete. „Nu am reuşit să demarăm un proiect amplu de protecţie socială, ce prevede construcţia spaţiilor locative pentru militari“, susţine Vitalie Marinuţa. Şeful Apărării se mândreşte însă cu „schimbarea mentalităţii militarilor, care se implică mai mult acum în domeniul securităţii naţionale“.
„Un chin nemaivăzut“ Vasile Bumacov spune că pentru el fotoliul de ministru a fost „chinuitor“. „Funcţia de ministru nu a fost un privilegiu. Niciodată nu m-am chinuit mai mult decât în această perioadă, când nu ştii cine-ţi este prieten şi cine ţi-e duşman. A fost un chin nemaivăzut“, s-a plâns ministrul Agriculturii. Spune că a muncit mult şi este mândru de proiectele pe care le-a lansat. Şi-ar fi dorit să demareze şi programul ENPARD. „Îmi pare rău că producătorii agricoli au pierdut atât de mult în ultimul moment“, mai spune oficialul.
Dorin Recean nu poate defini eventualale restanţe în cele şapte luni de şefie la Interne. „Noi am mers în pas cu planul pe care ni l-am propus. Doresc ca toate subdiviziunile ministerului să fie funcţionale, să lucreze pentru cetăţean. Nu contează dacă voi fi sau nu ministru“, ne-a mărturisit Recean.
„Frustraţi“ că nu au putut să ajute oamenii Ministrul Protecţiei Sociale şi Familiei Valentina Buliga spune că s-a simţiti de multe ori „frustrată“ din cauza faptului că nu i-a putut ajuta pe toţi oamenii. „Am aflat care sunt problemele ţării - povara plecării peste hotare, îngrijorările pensionarilor şi îmi pare rău că nu am putut să-i ajutăm pe toţi, dar domeniul social a fost direct legat de posibilităţile financiare“, regretă ministrul. Valentina Buliga este convinsă că nu va renunţa la politică. 
Vădit grăbit, unul dintre cei mai apreciaţi miniştri din Guvernul Filat, Iurie Leancă a spus doar că îşi doreşte ca Republica Moldova să avanseze pe calea integrării europene.
Cel mai optimist s-a arătat Eugen Carpov, ministrul Reintegrării. „Alianţa urmează să se reconstituie. Reintergarea ţării este un proces continuu, care nu depinde de forţele politice“, a conchis Carpov.
Ministerul Dezvoltării Regionale Marcel Răducanu se laudă cu magistrale de canalizare şi apă şi kilometri de drum. Iar Pavel Filip, ministrul Tehnologiei Informaţiei, speră că celălalt Guvern să asigure continuitatea lucrurilor bune.

0