Serafim Urechean, acuzat de utilizarea muncii la negru
Serafim Urecean nu a comentat, deocamdată, acuzaţia. Fostul lider AMN, actualul preşedinte al Curţii de Conturi (CC), Serafim Urechean, este acuzat de utilizarea muncii la negru şi de neachitarea salariului cuvenit.
Dezvăluirile vin în contextul în care fostul angajat al Alianţei Moldova Noastră, juristul Dumitru Graur, a iniţiat un proces în privinţa ex-liderului formaţiunii politice cît şi împotriva Partidului Liberal Democrat, succesorul în drepturi al AMN.
Potrivit cererii de chemare în judecată, Dumitru Graur a fost angajat în cadrul AMN încă în anul 2004, cînd liderul de atunci, premeditat a tergiversat legalizarea raporturilor de muncă şi îi promitea oficierea raporturilor de muncă, însă, odată cu fuzionarea AMN cu PLDM, Urechean i-a restituit în noiembrie 2011 carnetul de muncă, fără a fi indicate raporturile de muncă.
Totodată, juristul mai menţionează că nu a primit salariul convenit în pofida faptului că a fost mandatat legal şi că activa în cadrul formaţiunii şi reprezenta interesele acesteia în cadrul alegerilor Parlamentare din 2005, al alegerilor generale locale din 2007, al alegerilor Parlamentare din 2009-2010 în raport cu Comisia Electorală Centrală, cu Consiliul Coordonator al Audiovizualului, cu Curtea Constituţională, cu organele jurisdicţionale din ţară şi peste hotare, etc. Achitarea sumei salariului restant a fost solicitată spre încasare de la PLDM în contextul în care acesta a devenit succesorul în drepturi al AMN.
Dosarul se află pe rol la Judecătoria Buiucani, iar prima şedinţă de judecată este planificată pentru data de 21 martie curent.
Serafim Urecean nu a comentat, deocamdată, acuzaţia.