796

Socialiştii ameninţă că vor fi proteste


Acea reformă a fost nereuşită şi antisocială. La fel poate fi catalogată intenţia FMI de a reduce numărul primăriilor”, se mai spune în documentul citat. Socialiştii consideră că reforma teritorial-administrativă pe care o propune reprezentantul FMI în Moldova, Tokhir Mirzoev, „va produce un cutremur social pe întreg teritoriul republicii”.
„Propunerea FMI de a reduce numărul primăriilor în raioane este din categoria „reformelor antisociale” pe care Guvernarea AIE le-a înfăptuit pînă acum. Dacă guvernarea „va înghiţi găluşca de la FMI” şi va începe să închidă primăriile, socialiştii vor organiza acţiuni de protest în masă”, se spune într-un comunicat de presă al formaţiunii. Socialiştii susţin că „Republica Moldova are nevoie de transformări la nivel de administrare locală, însă aceste transformări nu trebuie să fie ca o urgie pe capul oamenilor”.
„Am trecut odată prin experienţa tristă a anului 1999, când reforma administrativ-teritorială de atunci a transformat cele peste 30 de raioane în 10 judeţe. Acea reformă a fost nereuşită şi antisocială. La fel poate fi catalogată intenţia FMI de a reduce numărul primăriilor”, se mai spune în documentul citat.

0