Reprezentanții statului în Consiliul BEM vor fi audiați în Parlament
Deputaţii au creat o comisie parlamentară pentru a investiga problemele instituţiei, după ce fostul preşedinte al BEM, Grigore Gacikevici, a fost pus oficial sub acuzare, fiind învinuit că ar fi acordat credite în mod fraudulos. Reprezentanții statului în Consiliul de Administrație al Băncii de Economii vor fi audiați de către Comisia de anchetă din Parlament.
Decizia a fost luată astăzi de la membrii comisiei care s-au întrunit la această oră în şedinţă.
Astfel, Președintele Consiliului, Victor Bodiu, consilierul ministrului Finanţelor, Veaceslav Mămăligă, şi şefa direcţiei generale Datorii Publice, Elena Matveeva, au fost chemați la audieri miercuri, 6 martie.
Banca de Economii a înregistrat la sfârşitul anului trecut pierderi de peste 300 de milioane de lei. Motivul este devalorizarea cu aproape 260 de milioane de lei a creditelor şi a titlurilor bancare oferite pe parcursul ultimilor ani. Valoarea creditelor neperformante ale Băncii se ridică la 1,3 miliarde.
Deputaţii au creat o comisie parlamentară pentru a investiga problemele instituţiei, după ce fostul preşedinte al BEM, Grigore Gacikevici, a fost pus oficial sub acuzare, fiind învinuit că ar fi acordat credite în mod fraudulos.
Între timp, datele oferite de instituţia financiară vin să infirme zvonurile, privind problemele băncii. Conducerea BEM a anunţat un profit de aproape 87 de milioane de lei obţinut luna trecută.