874

Filat a reuşit să ofere PCRM-ului şansa furtunii perfecte (opinie)

Decizia lui Vlad Filat din 13 februarie de a ieşi din acordul Alianţei pentru Integrare Europeană îl poate lăsa fără funcţia de premier ce va duce în mod inevitabil la scăderea popularităţii sale şi a Partidului Liberal Democrat pe care îl conduce, scrie sociologul Doru Petruţi pe blogul său.

Potrivit autorului, decizia din 13 februarie este doar în favoarea Partidului Comuniştilor.
”Ca nimeni altul, Filat a reuşit să ofere PCRM-ului şansa furtunii perfecte – votul de marţi din Parlament. Atunci se va vota soarta AIE, a Guvernului, a viitorului său politic şi mare parte din viitorul PLDM”. 
13 FEBRUARIE 2013
Autorul susţine că ieşirea lui Vlad Filat din 13 februarie va avea un impact extrem de negativ asupra viitorului său politic. ”Reţineţi acest 13 februarie. Ar putea fi începutul sfîrşitului celui mai de succes politician pe care Rep. Moldova a reuşit să îl producă după dominaţia PCRM. Va trage după el un partid ce se dezintegrează ceva mai lent decît PDL-ul din România”, se menţionează în articol. 

În situaţia creată, Doru Petruţi susţine că nu mai poate fi vorba despre un nou guvern condus de Vlad Filat. ”În actualul context politic, cu o prestaţie guvernamentală ce a înecat aşteptările populaţiei precum Titanicul, este un non-sens să propui acelaşi nume de premier într-un ipotetic AIE 3. Plahotniuc a fost coborît din prezidiul Parlamentului în urma avalanşei declanşate de Premier şi a aterizat în Parlament. Dar Premierul unde să aterizeze!? În vreun post de viitor ministru!? Pe strada Bucureşti, la preşedinţia PLDM!? 

În acelaşi context, sociologul menţionează că statistica internaţională arată că premierii demişi, practic nu mai reuşesc să revină în marea politică, sugerând că acelaşi lucru se va întâmpla şi cu Vlad Filat. ”Premierul Boc a ajuns Primar de Cluj, iar Premierul Mihai Răzvan Ungureanu a devenit Preşedintele unui partid marginal, Forţa Civică, ce a obţinut 1 mandat de senator şi 3 mandate de deputat în Parlamentul României. La vremea lui, fiecare Premier s-a crezut un rege. După ce jocul de şah se termină, regele şi pionii cad în aceeaşi cutie!”, se menţionează la sfârşitul articolului.
0