870

Diacov nu este de acord cu Lupu

Dumitru Diacov, președintele de onoare al Partidului Democrat, a declarat într-un interviu pentru Radio Europa Liberă, că partidele politice ale fostei AIE trebuie să revină la negocieri. Diacov a mai salutat adresarea președintelui Timofti, care a chemat liderii fostei AIE să nu demită Guvernul.

„În primul rând, preşedintele a sesizat foarte bine şi a chemat partidele la dialog. Un dialog între partidele componente ale Alianţei este absolut necesar pentru a debloca această criză. Sigur că partidele trebuie să renunţe la declaraţiile tăioase care au fost făcute în această perioadă”, a spus Diacov.  
Președintele PD, Marian Lupu, a declarat după ședința Biroului Permanent, că insistă asupra demisiei lui Vlad Filat, chiar și după declarația președintelui Timofti.  
Dumitru Diacov a mai declarat la Europa Liberă că nu va semna pentru inițierea procedurii de demisie a Guvernului. „Păi nici eu nu semnez nimic. Trebuie de aşezat la masă şi de discutat să vedem ce face în continuare. Eu nu vreau să o iau înainte să fac prognoze. Cred că potenţialul Alianţei nu a fost epuizat şi suntem capabili să găsim nişte seminţe raţionale, pentru a duce la capăt ceea ce am început. Dar sigur că Alianţa în formula ceea care era, starea ceea de spirit care era nu poate să se repete. Trebuie să fie o înţelegere foarte clară cum lucrăm mai departe”, a spus Diacov.

0