1303

Vitalie Marinuță: "23 februarie nu există!"


 

"23 februarie nu există, este un eşec al Republicii Moldova. Îmi pare rău că marcăm sărbătoarea altui stat". Declaraţia a fost făcută de ministrul Apărării, Vitalie Marinuţa, în cadrul emisiunii Vox Publika.
 
Vitalie Marinuţa regretă că în Republica Moldova mai sunt oameni care sărbătoresc Ziua Armatei pe 23 februarie. El admite că ţările care au făcut parte din Uniunea Sovietică încă mai marchează această sărbătoare, dar în cazul Moldovei califică acest lucru drept un eşec al ţării noastre în încercarea de a-şi consolida viabilitatea.

"Nu este un faliment al Armatei Naţionale sau al ofiţerilor care şi-au făcut serviciul în această armată, este un eşec al statului R. Moldova de a se consolida, de a-şi arăta viabilitatea şi îmi pare rău că foarte mulţi din noi sărbătoresc şi până acum sărbătoarea altui stat. E o sărbătoare a trecutului, aparţine trecutului şi trebuie să o lăsăm acolo unde e locul ei", subliniază oficialul.

Ministrul adaugă, însă, că îşi contactează colegii din alte foste republici sovietice, pentru a-i felicita şi, la rândul său, este felicitat de aceştia: "Îmi felicit colegii care au rămas în Rusia, în alte state din spaţiul post sovietic, ei mă telefonează, îi mulţumesc, dar pentru mine este important să mergem înainte, nu să plângem după trecut".

"Important este ca noi ca stat să avem o zi a apărătorului, dar trebuie să fie aceasta Ziua Armatei sau poate mai bine ar fi să fie Ziua Poliţiei, poate 2 martie, atunci când primul apărător a luat arma în mână şi a luptat pentru acest plai? 23 februarie a fost ziua când s-a format acea Armată Roşie mare, straşnică şi a pornit în luptă împotriva popoarelor, inclusiv a noastră", punctează Vitalie Marinuţa.

 
0