619

(video) Automobile de marca straina, TINTA UNOR HOTI din Chisinau




Doi tineri din capitală au fost reţinuţi pe urme fierbinţi de către serviciile operative ale Comisariatului de Poliţie Râşcani, fiind bănuiţi de spargerea mai multor automobile din care furau genţi şi alte bunuri materiale.
 
Aceştia s-au dovedit a fi cu vârstele de 21 şi respectiv 22 ani, unul din ei anterior a fost judecat pentru infracţiuni analogice. Ambii sunt bănuiţi că ar fi comis cel puţin cinci furturi din automobile în sectorul Râşcani prin metoda spargerii de parbrizuri.
 
În cadrul investigaţiilor speciale s-a stabilit că figuranţii activau pe timp de seară şi ţinteau automobilele de marcă străină. Unul din ei stătea de pândă iar al doilea strica geamul cu o şurubelniţă. De obicei furau doar genţile în care se aflau bani, acte de identitate şi alte bunuri materiale. Iar în seara zilei de 4 februarie curent, bănuiţii ar fi pătruns într-un BMW de unde au furat un pistol de tip GLOCK 17 cu 9 cartuşe. Arma era păstrată legal însă posesorul nu avea dreptul să-l lase fără supraveghere în automobil. În acest sens el riscă să fie amendat pentru neglijenţă, privind păstrărea şi portul armei de foc.
 
Victimele au estimat pagubele materiale pricinuite în sumă totală de aproximativ 50 000 de lei.
 
Totodată poliţia a demarat percheziţii autorizate la domiciliile lor unde au depistat şi au ridicat pistolul de tip GLOCK 17, mai multe genţi de dame şi alte lucruri furate. În acest context a fst dispusă iniţierea unei cauzei penale pentru furt. Conform legii penale ei riscă amendă în mărime de la 6 000 la 20 000 lei sau închisoare de pînă la 4 ani. 


0