737

De ce nu este bine sa suflati nasul daca este infundat


Atunci cînd aveţi nasul înfundat, aveţi tendinţa să-l suflaţi, însă acest gest face mai mult rău decît bine, potrivit Evz.ro.
În cazul răcelilor, nasul înfundat este cauzat de inflmarea vaselor de sânge din interiorul căilor respiratorii, explică medicul Ayah Al Ayoubi, consultant ORL şi chirurg la Chase Farm Hospital din Londra.
Nu numai că suflarea nasului nu ajută la desfundarea lui, ci atunci când suflaţi forţat, infecţia ar putea ajunge în sinusuri.
Nici dacă staţi deasupra unui vas cu apă fierbinte inhalând aburii, nu vă va ajuta să vă eliberaţi căile respiratorii. Singura soluţie rămân decongestionantele pe care le puteţi găsi fie sub formă de tablete, fie sub formă de spray nazal.
 Acestea conţin substanţe chimice care acţionează ca vasoconstrictoare, îngustând vasele de sânge din interiorul nasului şi eliberând căile respiratorii.
Însă, decongestionantele ar trebui evitate de către persoanele care suferă de diabet, glaucom, boli de inimă sau hipertensiune, deoarece cresc presiunea sângelui şi ritumul cardiac.
Spray-urile sunt de 4-5 ori mai eficiente decât tabeletele şi au mai puţine şanse să cauzeze efecte secundare, deoarece cantitatea de medicament absorbită de organism este limitată.
Singurele efecte adverse ale spray-urilor sunt senzaţia de gură uscată, gât uscat sau strănut, pe când pastilele pot cauza ameţeli şi ritm cardiac crescut.
Trebuie să ţineţi cont şi de faptul că nu puteţi folosi decongestionantele o perioadă îndelungată, dacă le luaţi mai mult de o săptămână puteţi dezvolta rinita medicamentoasă (congestie nazală mai severă, declanşată de administrarea prelungită a unui vasoconstrictor)


 
0