601

Lupu impune angajaţii Parlamentului să lucreze de 25 decembrie

Membrii Partidului Liberal nu cedează şi susțin că astăzi vor sărbători Crăciunul pe nou şi nu vor veni la Parlament. Asta în pofida ordinului semnat de spicherul Marian Lupu, prin care declară 25 decembrie zi lucrătoare în Legislativ, informează NOI.md.


În cadrul unui articol intitulat „Lupu își schimbă partidul, dar năravul ba”, deputatul PL, Valeriu Munteanu, susține că spicherul a neglijat argumentele tuturor deputaților, care și-au exprimat dorința de a sărbători Crăciunul în ziua de 25 decembrie. Asta în pofida faptului că, potrivit unei hotărîri de Guvern, se stabilește expres că astăzi este zi de odihnă pentru toţi bugetarii.


“Cineva s-a răzgîndit, din nou! — preşedintele Parlamentului consideră că, „din punct de vedere științific”, calendarul Gregorian poate fi neglijat, pentru că prevede anumite repere de timp”, scrie liberalul, care îl acuză pe democrat că “a neglijat cu inamiciție convingerile deputaților liberali și a miilor de oameni”, dar spune că, cel puțin, putea să-l audă pe președintele fracțiunii PDM, Dumitru Diacov, care a declarat că pe 25 decembrie sărbătorește Crăciunul în familie sau pe deputatul nou-comunist Eduard Mușuc, sau pe colegii deputați liberal-democrați, care au susținut același lucru. “Dar dumnealui a hotărît să fie din nou neaoș, contrariindu-ne prin exces de zel”, a mai adăugat Valeriu Munteanu.


Totodată, Munteanu susține că „în secretariatul Parlamentului activează peste 350 de angajați, care au și ei convingeri, au sărbători, familii, copii, însă probabil că ei nu contează pentru cineva, care vrea să demonstreze că…”.
 
Noi.md
0